Fascinaţia genţilor Hermès (VIDEO)

Pornită la drum ca firmă producătoare de şei şi hamuri, Hermès, renumită azi pentru genţile sale, a realizat prima sa geantă pentru iubitorii de călărie, care-şi puteau transporta în ea şeile. Hamurile companiei erau atât de apreciate, încât veneau clienţi din alte ţări la Paris să le cumpere.

Apariţia automobilului a însemnat un nou domeniu de activitate pentru firmă, care a realizat interioare de piele pentru maşini, expoziţia de la Londra incluzând, de exemplu, un interior de Citroen 2CV. În cadrul expoziţiei se mai pot admira o şa în mai multe culori şi diverse modele celebre de genţi ale firmei.

De asemenea, vizitatorii vor avea ocazia să-i vadă pe specialiştii Hermès la lucru, ca să poată înţelege cum se fabrică genţile faimoase ale firmei, denumite după vedete ca Grace Kelly ori Jane Birkin şi pentru care şi acum, după zeci de ani de la lansare, oferta nu poate face faţă cererii, în ciuda preţului mare. Tot în cadrul expoziţiei este programată o licitaţie pentru patru exemplare din modelul de geanţă de damă Passe Guide, cu elemente specifice care să reprezinte Anglia, Irlanda, Scoţia şi Ţara Galilor.

Expoziţia este deschisă în perioada 8-27 mai la Royal Academy of Arts, Burlington Gardens.

Comments

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *