La ora 14:57 GMT, petrolul Brent, de referinţă la Londra, era tranzacţionat în scădere cu 3,97 dolari, la 112,11 dolari pe baril. Cotaţia petrolului Brent a coborât cu 15 dolari de la un maxim al anului, de 128,4 dolari pe baril, atins pe 1 martie. Preţul petrolului destinat pieţei americane este în declin cu 4,57 dolari, la 97,97 dolari pe baril. “Cotaţiile au coborât sub niveluri cheie, după date dezamăgitoare de pe piaţa americană a muncii şi din industria europeană, care sugerează stagnarea redresării economice, cu impact asupra consumului de energie”, a declarat Gene McGillian, analist la firma Tradition Energy.
Leave a Reply