“Aceste sancţiuni împotriva Siriei vor fi puse în aplicare”, a subliniat această sursă. “Ele acoperă produsele de lux şi materialul folosit pentru reprimare”. Sancţiunile au fost decise în cadrul unei reuniuni a ambasadorilor din cele 27 de state membre înaintea unei reuniuni a miniştrilor europeni de Externe, la Luxemburg. Europenii trebuie să stabilească şi cadrul exact de aplicare a măsurii asupra produselor de lux. Dar făcând acest lucru, UE vizează în mod “foarte simbolic” stilul de viaţă al cuplului Assad, în timp ce presa a evidenţiat recent gustul pentru lux al soţiei preşedintelui sirian Bashar al-Assad, Asma, a recunoscut un alt diplomat european sub acoperirea anonimatului.
Leave a Reply