Banii vor fi alocaţi din Fondul de rezervă bugetară, prin suplimentarea sumelor defalcate din TVA. Surse oficiale au declarat anterior că premierul Mihai Răzvan Ungureanu a rămas în şedinţa de guvern doar cu miniştrii pentru a discuta despre fondurile care urmau să fie alocate primăriilor, consilierii care participaseră la şedinţă părăsind sala în care se aflau titularii portofoliilor ministeriale. Luni dimineaţa, purtătorul de cuvânt al Guvernului, Dan Suciu, a anunţat că premierul Mihai Răzvan Ungureanu a convins coaliţia ca fondurile către administraţiile publice să fie alocate pe baza a două principii, respectiv pentru proiecte europene în derulare care necesită cofinanţare şi pentru achitarea arieratelor.
Leave a Reply