Cel mai mare magazin cu produse Apple din sud-estul Europei se deschide în România (GALERIE FOTO)

de Ioana Mihai

Este cel mai mare magazin premium reseller Apple din această regiune a Europei, având o suprafaţă de 260 mp, din care zona destinată vânzării este de 156 mp. “La început mi s-a părut imens; după ce a fost vopsit mi s-a părut ceva mai mic, dar după ce a fost instalat mobilierul m-a luat leşinul”, spune Dora Popeneciu, director general al reţelei iStyle, referindu-se la faptul că noul magazin are o gamă mult mai mare de produse faţă de celelalte spaţii pe care le mai are.

De pildă, magazinul deschis în urmă cu un an în AFI Palace Cotroceni are o suprafaţă de 100 mp, celelalte două pe care le mai operează pe piaţa românească având câte 50 mp (unul în Cluj, iar altul tot în Bucureşti).

Compania a înregistrat anul trecut o cifră de afaceri consolidată de peste 6 milioane de euro, în creştere cu 27% faţă de anul anterior. Previziunile pentru anul în curs se referă la o creştere de 15%, iar Dora Popeneciu crede că până la finalul acestui an reţeaua va mai creşte cu încă un spaţi de vânzare.

Comments

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *