Arma se numeşte Active Denial System (ADS) iar când este activată produce o rază electromagnetică de frecvenţă înaltă pentru ţinte aflate la o depărtare de până la un kilometru, informează Daily Mail. Montată pe un vehicul militar, arma produce un asemenea discomfort oamenilor încât singurul răspuns al acestora este să fugă. Colonelul de marină Tracy Tafolla, director al centrului de arme neletale, consideră că invenţia este cel mai bun instrument în controlarea mulţimilor. “Este cea mai sigură armă neletală pe care o avem. Nu o veţi vedea, nu o veţi auzi, nu o veţi mirosi. Dar o să o simţiţi”, a spus el.
Leave a Reply