Averea celor mai bogaţi 70 de delegaţi în Congresul Naţional al Poporului, care începe sesiunea de anul acesta pe 5 martie, a ajuns la 565,8 miliarde de yuani (90 miliarde de dolari) anul trecut, după un avans de 11,5 miliarde de dolari faţă de 2010, potrivit revistei Hurun Report, care publică un top al celor mai bogaţi oameni din China, scrie Bloomberg. În schimb, averea însumată a celor mai importanţi 660 de oficiali americani, din cele trei ramuri ale administraţiei, s-a situat anul trecut la 7,5 miliarde de dolari. Avansul averii parlamentarilor chinezi reflectă dezechilibrele creşterii economice a Chinei, unde venitul anual pe cap de locuitor a fost în 2010 de 2.425 de dolari, mai puţin ca în Belarus, şi doar o fracţiune din 37.527 dolari în SUA.
Leave a Reply