“Pentru 2012 anticipăm o creştere moderată a volumului tranzacţiilor imobiliare până la 500-550 de milioane de euro, reprezentând un avans de 10% de la estimarea noastră pentru 2011. Estimarea se bazează pe ceea ce vor scoate băncile la lichidare în efortul lor de a se recapitaliza. Practic, obiectivul instituţiilor financiare este să atingă ţinta de 9% capital propriu – Tier 1, aşa cum a fost acesta stabilit în reglementarea Basel 3, al cărei termen este sfârşitul lunii iunie 2012”, a declarat agenţiei MEDIAFAX Cristian Ustinescu, director de investiţii la DTZ Echinox. El estimează că din cele câteva miliarde de euro cât cumulează împrumuturile cu garanţii imobiliare cel puţin 300 de milioane de euro vor veni din astfel de lichidări.
Leave a Reply