Politicienii trebuie să facă în trei zile ce nu au făcut în doi ani

Astăzi cei 17 miniştri de finanţe ai zonei euro se vor întâlni la Bruxelles, iar omologii lor din celelalte zece state ale UE li se vor alătura mâine, urmând ca duminică şefii de stat şi de guvern să se reunească pentru a aproba pachetul de măsuri anticriză pe care investitorii îl aşteaptă de o bună bucată de vre­me. Întâlnirile au fost programate la sfârşitul săptă­mâ­nii pentru ca pieţele financiare să fie închise şi astfel să aibă “linişte” atunci când vor lua deciziile deoa­rece toată lumea se teme de reacţia investitorilor. Miza reuniunii este mare deoarece guvernele lumii, băncile, investitorii şi populaţia deopotrivă nu mai au răbdare cu liderii europeni şi solicită un pachet de măsuri anticriză coerent şi cuprinzător care să restabilească încrederea investitorilor şi să pună capăt turbulenţelor. Elita politică europeană nu s-a mai aflat niciodată sub o astfel de presiune, iar axa Berlin-Paris a fost rareori atât de divizată. În acelaşi timp, băncile au turnat gaz pe foc după ce şeful Deutsche Bank, Josef Ackermann, unul dintre susţinătorii activi ai celor mai mari bănci din lume, a declarat că se va opune unei recapitalizări forţate a băncilor şi unui writedown (reducerea valorii contabile) al datoriilor Greciei, scrie publicaţia germană Der Spiegel.

Cititi mai multe pe www.zf.ro

Comments

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *