“La prima vedere, situaţia actuală din Europa Centrală şi de Est poate părea asemănătoare cu cea din perioada post-Lehman, deoarece canalele de contagiune rămân aceleaşi – posibila prăbuşire a cererii globale şi oprirea bruscă sau chiar inversarea fluxurilor de capital. Aşadar, dacă economia din zona euro frânează brusc, Europa Centrală şi de Est nu va evita contagiunea. Dar există trei motive pentru care regiunea ar trebui să reziste mai bine (decât zona euro) de această dată comparativ cu perioada post-Lehman: niveluri mult mai reduse ale datoriei publice, îmbunătăţirea consolidării fiscale şi diminuarea deficitelor de cont curent”, a declarat într-un raport Juraj Kotian, co-director de cercetare macro/fixed income ECE în cadrul Erste Group. Nicunul dintre cele opt state din ECE analizate de Erste nu se află într-o situaţie atât de problematică precum ţările de la “periferia” zonei euro (Grecia, Portugalia, Irlanda, Spania, Italia – n.r.) în privinţa dezechilibrelor contului curent, sustenabilităţii datoriei publice sau expunerii din sectorul bancar, notează Erste.
Leave a Reply