Iulia Timoşenko a fost condamnată la şapte ani de închisoare

“Tribunalul a decis să o declare pe Iulia Volodimirovna Timoşenko vinovată (…) şi să o condamne la şapte ani de închisoare”, a notat judecătorul în sentinţa sa, care îi interzice de asemenea opozantei să exercite funcţii oficiale timp de trei ani. “În ianuarie 2009, Iulia Timoşenko, fiind prim-ministru (…) şi-a folosit autoritatea şi prerogativele în scopuri infracţionale, comiţând acte care depăşesc clar drepturile şi autoritatea sa”, a afirmat anterior judecătorul Rodion Kireev. Judecătorul a început să citească verdictul în jurul orei 6.00 GMT (9.00, ora României), rezumând faptele reproşate acuzatei, judecată pentru abuz de putere în cazul semnării unor contracte în domeniul gazelor cu Rusia, în 2009.

Cititi mai multe pe www.mediafax.ro

Comments

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *