Întârzierile, cuprinse între trei şi cinci ore, au afectat decolarea a 31 de zboruri internaţionale şi interne, a declarat un reprezentant al biroului de presă de la aeroportul internaţional Eleftherios Venizelos. Întârzieri similare au fost înregistrate şi pe aeroportul Heraklion din insula Creta şi cel din Rhodos. “Aplicăm cu stricteţe reglementările privind traficul aerian, fără a face eforturi suplimentare în zilele cu trafic intens, cum este duminica” , a declarat Oydsseas Marietos, preşedintele sindicatului controlorilor de trafic aerian. “Nu este vorba nici despre grevă, nici despre zel excesiv, ci despre un protest faţă de reducerile salariale şi şomajul parţial pe care le are în vedere guvernul pentru noi şi pentru toţi funcţionarii publici”, a adăugat el.
Leave a Reply