Criza noastra cea de toate zilele (I)

Politic si festiv vorbind, 2007 va fi un an „bisect“. In afara de 1 ianuarie 2007, vom avea de sarbatorit inca o zi, ziua revizuirii Constitutiei. Prin referendum. Gluma se-ngroasa. S-a vorbit mult – si pe buna dreptate – despre lipsa unui proiect politic pentru etapa ulterioara aderarii Romaniei la Uniunea Europeana.

S-a reprosat, cu indreptatire, faptul ca toate discutiile din aceasta perioada au drept punct terminus aderarea, dupa care potopul si Dumnezeu cu mila – de parca 1 ianuarie 2007 ar reprezenta un soi de sfarsit al lumii, dincolo de care nu mai are rost sa ne ingrijim pentru ziua de maine. Pana la Europa, insa, ne pot manca sfintii. Pana la Europa, trebuie mai intai sa ne facem ordine in propria ograda. Nu putem discuta viitorul politic sau filosofia Uniunii Europene cata vreme nu ne-am lamurit inca in legatura cu propriul nostru sistem si cu propria noastra filosofie. Pe 2 ianuarie 2007 nu se va repezi Europa sa ne stranga gunoiul sau sa ne puna la punct sistemul politic. Tot noua ne vor reveni aceste sarcini.

Pana saptamana trecuta aceste constatari ar fi ramas, ca atatea altele de pana acum, simple vorbe-n vant. Ideea revizuirii Constitutiei sau cea a modificarii legii electorale au revenit periodic in actualitate. Dar cum au revenit, asa au si disparut, maturate de „crize“ mult mai presante, a caror solutionare nu suferea amanare. De fiecare data cand clasa politica striga, precum Ionica, „vine revizuirea!“, o mana de impatimiti ai politicii puneau mana pe ce tratate apucau si dadeau buzna prin gazete pentru a-si expune propriile argumente intr-o directie sau alta. Urma o scurta furtuna intr-un pahar cu apa dupa care lucrurile reintrau, fara gres, pe fagasul normal al crizei noastre cea de toate zilele. Treptat, treptat, pana si impatimitii au obosit. S-au blazat. S-au resemnat cu gandul ca nimic nu se va schimba. S-a resemnat pana si subsemnatul. Iar daca acum ma apuc sa strig ca, de asta data, chiar vine revizuirea, slabe sperantele de a fi luat in serios. Cel mai probabil, voi fi intampinat cu replici ironice, gen „sa se revizuiasca, primesc, dar sa nu se schimbe nimic“.

Zic si eu, atunci, tot ca Farfuridi: „Rog nu ma-ntrerupeti, dati-mi voie“. De asta data, revizuirea chiar vine! Iar daca nu ma credeti, daca refuzati sa va implicati in dezbaterea ce va sa vie, riscati sa va inghita revizuirea toate sperantele de mai bine, punandu-va in fata unui fapt deja implinit. „Pe ce te bazezi?“ – m-ar putea intreba Cocosila (pentru ca tot a readus bacalaureatul „Morometii“ la moda). S-a schimbat cumva clasa politica? A devenit ea peste noapte mai responsabila, mai binevoitoare fata de proiectele cu impact pe termen lung – cele care conteaza cu adevarat? Nicidecum. De schimbat, s-a schimbat doar conjunctura. Criza. Conform deciziei Curtii Constitutionale, incepand de saptamana trecuta, presedintele are dreptul de a solicita referendum pentru orice problema pe care de unul singur o considera „de interes national“. Sa lasam, pentru moment, la o parte implicatiile pe termen lung ale acestei hotarari. Oricum, obisnuiti sa traim intr-o perpetua criza, nu suntem inca obisnuiti sa gandim dincolo de prezentul ciclu electoral. Sa vedem, asadar, ce ne rezerva viitorul pe termen scurt. Ghici, ciuperca!

Viitorul pe termen scurt ne rezerva un referendum pe tema modificarii constitutiei. Un referendum care, in conditiile unor alegeri anticipate, sa sufle in panzele electorale ale unui partid (nu spui care, lasandu-va dumneavoastra placerea de a descoperi aceasta ciuperca). Prin urmare, din acest moment, problema nu se mai pune daca modificam Constitutia, ci cum. Deja, se aude zanganit de arme si, dupa cum ar spune Nichita, umbla zvonuri prin pestera: parlament unicameral, republica prezidentiala, ba nu, republica parlamentara etc.

Miza ramane uriasa, chiar daca e impinsa, cu indarjire, in derizoriu de catre toate partidele implicate, interesate doar de beneficiile pe termen scurt. Nimic surprinzator, asadar, daca PD cocheteaza cu ideea republicii prezidentiale, ba chiar si cu ideea unui parlament unicameral, iar PNL afiseaza ostentativ solutia unei republici parlamentare. (In treacat fie spus, dat fiind ca UDMR a incremenit de multisor in proiect, iar celelalte partide nu conteaza, PSD ar ramane, teoretic cel putin, singurul partid in stare atat sa judece „la rece“ – dat fiind ca nu-l paste pericolul accederii la putere – avantajele si dezavantajele fiecarei variante, cat si sa incline balanta „pro“ sau „contra“. Din pacate sau din fericire, de unde nu e, nici Dumnezeu nu cere.)

Daca, insa, fiecare isi trage spuza pe turta lui, ce ne-ar putea impiedica pe noi, alegatorii, sa o tragem pe a noastra? Doar „turta“ noastra e, prin definitie, mai mare decat „a lor“. „Turta“ noastra decide „turta“ lor. Atata doar ca nu stim ce sa facem cu ea. Habar n-avem nici cat ne e turta si nici cat de fierbinte e spuza. Pentru a afla asta, vrem – nu vrem, trebuie sa facem apel la „filosofie“. Trebuie sa facem apel daca nu la intelepciune, atunci macar la iubirea de intelepciune.

Care este „rostul“ unei republici prezidentiale sau cel al uneia parlamentare? – ar fi intrebat Noica. Ce „rostuieste“ ea? Ce pune ea in ordine? Ce „filosofie“, ce conceptii despre om si societate se ascund in spatele unui anume regim? Cum anume isi imagineaza politicul o societate care accepta un legislativ unicameral? Spune-mi ce fel de sistem politic iti doresti ca sa-si spun cine esti (sau ce crezi despre mine, alegatorul).