De fapt, daca ar fi sa analizam in amanunt datele amintite, 2010
este format din doua jumatati diferite. Prima, in care avansul a
fost de 35% fata de aceeasi perioada a anului precedent; a doua, in
antagonism relativ ca si consecinta a masurilor de schimbare a
reglementarilor in sistem, s-a incheiat cu o evolutie in usoara
scadere. Dar, cu adevarat, uitand-ne la anul 2010 in totalitate
piata a avansat cu un pas de 20%.
Cu toate acestea, lucrurile arata diferit in piata farmaceutica
din Romania a anului 2010, atunci cand ai responsabilitatea
aministrarii unui model complicat de operatiuni comerciale si
industriale.
Plusul.
Statisticile reflecta evolutia cotei de piata a medicamentelor care
ies din farmacie (si nicidecum performanta operationala a
companiilor producatoare). Cu alte cuvinte, ele ilustreaza al
treilea ciclu comercial in piata. Cei avizati stiu (in ciuda
protestelor)
= ca avansul este in primul rand un efect de baza, dupa un an 2009
care a marcat o franare a vanzarilor de medicamente in
Romania;
= ca avansul este aproape exclusiv al produselor inovative, in
cazul carora totusi o fractiune importanta a cresterii este de fapt
un dezechilibru cauzat de exporturile paralele.
= ca se vede un usor avans al medicamentelor generice ca efect al
schimbarilor de reglementare din semestrul doi, departe insa de a
sistematiza o cultura pro-generica specifica unei tari fara
resurse.
= ca asistam implacabil la o canibalizare a cotei de piata a
genericelor ieftine (5, maxim 10 RON) care in maximum un an vor
deveni specie pe cale de disparitie.
Minusurile.
Realitatea din detalii este, asa cum am semnalat in august 2010,
socanta. Termenele de plata au ajuns la intervale halucinante la
producator, peste 300 de zile. De fapt nu exista o decontare
ritmica, lunara, ci banii pe medicamente vin din rectificare in
rectificare, fara transparenta si predictibilitate. Exista
consecinte bolnavicioase si riscuri structurale ale acestei crize a
lichiditatii.
In primul rand, la capatul operational, se exercita presiuni
creative de colectare a banilor, solutii care au mutat deja in
instrumente toxice. Cesiunea de creante, ofertele “bundle”
anti-comerciale, recircularea inter-clienti a termenelor si
conditiilor, redistributia limitelor de credit, suprastocarea,
etc., nu sunt solutii normale si este o mare greseala in a le
transforma in activitate curenta. Si, ca o ironie a sortii intr-o
piata tanjind dupa lichiditati, sunt manageri care chiar cred
despre ei ca ar fi competenti concurand prin prelungirea termenelor
de plata…
La capatul financiar, se cauta solutii de refinantare sau
contingenta, atunci cand compania-mama nu exista sau refuza sa mai
crediteze filiala locala. Bucuria bancilor si asiguratorilor, care
cresc voiniceste comisionalele si dobanzile pentru astfel de
tranzactii.
Iar la mjloc se afla administrarea indicatorilor curenti ai
afacerii; orice manager junior care se uita intr-un raport de
profit si pierderi sau intr-un raport de cash-flow va sesiza cu
usurinta ca toata cresterea din 2010 este imobilizata in capital de
lucru, ca operatiunile nu generaza cash si ca profitabilitatea este
sub practicile industriei. Indicatorii capitalului de lucru ating
in unele luni cote alarmante, de peste 85% din cifra de afaceri,
iar cash-ul generat din operatiunile din 2010 este inferior celui
din 2009. Si in fine, mai mult, de jumatate din cheltuielile de
exploatare sunt de fapt cheltuieli de provizionare care sunt
obligatorii in numele practicilor controlului intern si audit-ului
extern: provizioane de neincasare, provizioane pentru comisioanele
de factoring (pentru rarele situatii cand bancile acepta o astfel
de solutie), provizioane pentru contributia pe vanzari (clawback),
provizioane de risc pentru cheltuieli neprevazute (one-off-uri
diferite).
La sfarsitul lungii liste de minusuri reamintesc celor care au
uitat ca cel putin 15% din creante nu se vor incasa niciodata
pentru ca farmacii si distribuitori au profitat de reglementarile
inpardonabil de subtiri si au iesit din afaceri declarandu-si
insolventa (dar desigur, cui ii pasa atata vreme cat producatorii
au platit TVA si probabil ca vor plati chiar impozit pe profit si
contributie “claw-back” pe veniturile neincasate).
Nu stiu cine se mai bucura de plusul din 2010. Poate doar
birourile de reprezentanta sau filialele de marketing ale
multinationalelor pentru care rapoartele de cota de piata sunt
singurul indicator de performanta si care, creditate parinteste
fiind de catre companiile-mama, nu duc grija minusurilor. O
entitate locala, care isi administreaza rapoarte financiare
complete, isi modernizeaza operatiunile prin investitii capitale,
isi evolueaza modelul de afaceri, isi dezvolta activitatile
(inclusiv la export) si isi optimizeaza supply-chain-ul, nu se
bucura deloc de plusul din 2010 si munceste foarte mult la anularea
efectelor minusurilor.
Cei avizati stiu ca criza din industrie care a inceput in 2009
este total diferita de cea din 2005 pentru ca a suprins jucatorii
in alt ciclu economic. Daca in 2005 creditul furnizor si creditul
bancar si-au dat mana pentru a duce lucrurile mai departe, in criza
din prezent, care este in forma continua si agravata, creditul
bancar nu mai exista sau este foarte scump. Si atunci creditul
furnizor ramane cel care mentine in viata jucatorii, sistemul,
pacientii. Intrebarea pur medicala este insa aici daca, vis-a-vis
de solutiile terapeutice cerute de sistem, avem creditul furnizor
care vindeca. Adica ne intrebam daca pacientii romani au acces la
medicamentele de care cu adevarat au nevoie sau la cele pe care
unii producatori sunt gata sa le dea pe gratis creditand in nestire
sistemul.
DRAGOS DAMIAN este CEO al companiei farmaceutice Terapia-Ranbaxy
si presedintele Asociatiei Producatorilor de Medicamente Generice
din Romania.
Leave a Reply