BusinessMagazin

Tag: Dragoş Damian

  • De 1 Decembrie, avem nevoie de un erou care să ne vorbească despre viitor, aşa cum nu ni s-a mai vorbit în ultimii 10 zece ani: Să ne reamintească că nu suntem corupţi şi leneşti şi cât ne datorează Europa, pentru că o parte din maşinile, îmbrăcămintea, încălţămintea şi multe alte lucruri sunt făcute în România, de mâini de român

    Astazi, mai mult ca oricand, avem nevoie cu totii de un om simplu care sa ne vorbeasca despre viitor, asa cum nu ni s-a mai vorbit in ultimii 10 ani.

    Care sa ne faca sa uitam macar pentru o zi de conversatiile pline de venin din jurul nostru, care ne imbolnavesc si ne scurteaza viata. Cuvantul razboi a luat locul cuvantului pace. Asta trebuie sa inceteze.

    Ne-am inseninat in ultimul an la discursurile lui Donald Tusk si Papa Francisc. Doi straini, doi oameni simpli, care ne-au reamintit de ce noi, romanii, suntem tari.

    A venit randul unui roman care sa ne spuna de ce noi, romanii, suntem cei mai tari si Romania este cea mai tare.

    Nu trebuie sa fie politician, academician, persoana publica, superlider, profet.

    Avem nevoie de un om simplu care sa ne reaminteasca cat ne datoreaza Europa in ultimii 12 ani de cand cinci milioane de romani aduc acolo valoare adaugata. Sa ne reaminteasca ca in Europa masinile, imbracamintea, incaltamintea, si multe altele, sunt facute in Romania de maini de roman.

    Sa ne dea incredere ca nu suntem corupti, lenesi sau periferici, ci rabdatori, toleranti, prietenosi, creativi, curiosi si curajosi. Sa ne dea speranta ca suntem si noi, ca toti ceilalti pamanteni, parte intr-o aventura formidabila in cautarea fericirii. Sa ne faca sa folosim mai des cuvintele optimism, incredere, onestitate, umanitate, respect, altruism, mandrie, patriotism, acasa.

    Sa ne povesteasca amintiri despre copiii nostri si despre cum ei vor fi chiar mai tari decat noi.

    Ne este dor sa ascultam vocea unui om simplu care sa ne vorbesca despre viitor, sa ne spuna ca indiferent de obstacolele care sunt in fata romanilor, merita sa trecem peste ele, avem o misiune. Ne este dor sa ne mai spuna cineva odata, asa cum a facut-o un alt om simplu, ca Romania este o tara luata ca imprumut de la copiii nostri – si ca asta este un motiv suficient sa mergem mai departe, ca sa le-o dam inapoi.

    Avem nevoie de un erou.

    Dragoş Damian este CO Terapia Cluj

  • Opinie Dragoş Damian, Terapia Cluj: Criza de medici de acum? Eu spun că va fi mai rău când 4 milioane de ”decreţei” vor deveni pacienţi

    Asa au facut cu lejeritate toate clinicile private –  au luat medici din sistemul public, gata pregatiti, cu tot cu pacienti, tintele fiind anumite specialitati, depletand de salariati sistemul public. Apoi, cresterile salariale din public din 2018 au dus la stoparea temporara a migratiei, pana ce privatii vor creste la randul lor salariile (de fapt culmea cresterilor salariale din sistemul sanitar este ca au plecat angajati din farma in sistemul sanitar, salariile au devenit comparabile dar avantajul este ca nu ai nici tinte, nici indicatori).

    Astfel ca se joaca un ping-pong neproductiv in a se transfera jucatori intre public si privat, fara vreo sansa de stabilizare – acesta este si motivul pentru care toti cei interesati impiedica o lege gen “sau la stat sau la privat”. Caz similar cu reclamatiile IT-istilor ca isi fura unii altora angajatii, fiind obligati la cresteri salariale nesustenabile. Nesustenabil va deveni si sistemul sanitar care a bagat 2 miliarde de lei in salarii, fara sa ii aiba.

    Cititi mai multe pe www.zf.ro

  • Dragoş Damian, Terapia Cluj: Dacă aţi fi cumpărat pantofi româneşti, nu se închideau Rieker şi Clujana

    Dacă românii cumpărau pantofi „Fabricat în România” nu am fi asistat astăzi la închiderea fabricilor Rieker din Lugoj şi Clujana din Cluj. Şi aici nu e nici măcar o problemă de multinaţionale sau non-multinaţionale, una fiind o marcă locală şi cealaltă internaţională. 
     

  • Dragoş Damian, CEO / Terapia a Sun Pharma Company: “Fără şcoli profesionale, fără legea internshipului, fără a (re) educa millennialIi de pe băncile şcolii că miza carierei nu este întotdeauna, vrei – nu vrei, să ai licenţă, masterat şi doctorat şi să n-ai ce face cu ele, angajatorii industriali vor deveni o specie pe cale de dispariţie”

    Carte de vizită
    ¶ A absolvit Universitatea de Medicină şi Farmacie din Cluj-Napoca şi şi-a început cariera în industria farmaceutică în 1993
    ¶ Între anii 1999 şi 2004 a condus biroul reprezentativ al Menarini/Berlin Chemie
    ¶ În 2010, după o pauză de doi ani, a preluat pentru a doua oară conducerea Terapia Ranbaxy, unul dintre cei mai mari producători de medicamente generice din România

  • Pentru că am râs de el ani de zile, Dorel se întoarce împotriva noastră

    Dragoş Damian, CEO al Terapia Cluj, spune într-o opinie: „Există un deficit major de personal calificat în industria de manufactură (producţie) unde generaţia tânără nu vrea să se angajeze, nefiind pregătită vocaţional şi rezistând oricăror proiecte de conversie profesională. Asta vine din familie şi societate, s-a creat o adevărată cultură «antimeseriaşi»  caz uimitor relatat de presă: părinţii şi profesorii de la un colegiu economic se opun comasării cu un liceu tehnologic, pe motiv că elevii acestuia din urmă (care urmează şi învăţământ dual) pot deteriora valoarea elevilor celui dintâi; gluma cu Dorel, care este parte din cultura pop a millennialilor, se întoarce împotriva României”.
    Nu cred că v-aţi gândit la Dorel din această perspectivă. Aţi râs de el, am râs cu toţii de el, dar acum se întoarce împotriva noastră. Cum pot noile generaţii care nu merg la facultate sau la un liceu teoretic să îmbrăţişeze o meserie, dacă lumea şi societatea râd de ele? Dacă noi râdem de Dorel, americanii, ca să dau cel mai bun exemplu, îşi promovează pe toate canalele şi prin toate filmele profesii şi meserii de care societatea şi economia au nevoie.
    Am văzut cu toţii sute de filme cu avocaţi, bancheri, de poliţişti să nu mai spunem, medici, militari, trupe speciale şi, nu în ultimul rând, politicieni.
    În timp ce la noi politicienii sunt văzuţi ca ultimii oameni, în America sunt la polul opus.
    Considerăm o bună parte din filmele americane infantile, dar, aşa cum sunt, promovează cultura muncii, promovează viaţa de familie, promovează speranţa că la un moment dat va fi bine.
    Cu toţii vă amintiţi de celebrul film Wall Street, cu Michael Douglas, de la finalul anilor ’80. Nu cred că a fost un exemplu mai bun de a îndrepta tinerii către piaţa bursieră, către lumea de acolo, cu bune şi cu rele, decât acel film. Exact când finanţele şi băncile de investiţii americane aveau nevoie de sânge proaspăt.
    Generaţii întregi au visat şi visează să fie ca în fimul Wall Street. Şi fac tot posibilul ca filmul să devină şi realitatea lor. Nu întâmplător americanii au cele mai mari, cele mai puternice şi cele mai influente bănci din lume.
    Gândiţi-vă la Anatomia lui Grey ca la cel mai bun promo de recrutare pentru sectorul medical. Nu există altă reclamă mai bună. Gândiţi-vă la House of Cards sau la Viaţa la Casa Albă, cât de mult îşi promovează americanii politica şi dorinţa de a avea un loc la masă.
    Nu ştiu dacă noi am putea să ne lăudăm cu un film care să promoveze cultura muncii, să promoveze o profesie, să susţină îndreptarea noilor generaţii către un anumit domeniu.
    Ce ştiu eu este că după ce vezi Senatorul melcilor nu vrei să fii parte din peisaj, sau după ce vezi reclamele în care apare celebrul Dorel nu ai mai vrea să-ţi trimiţi copilul la o şcoală duală sau profesională.MasterChef, Vocea României şi Românii au talent, plus alte spectacole de acest tip, mai salvează anumite profesii, meserii, joburi.
    Dragoş Damian de la Terapia, care are nevoie de meseriaşi, constată cu amărăciune cum Dorel a distrus o întreagă imagine şi o întreagă cultură, a meseriaşului. Cu toţii plătim acest lucru. Pentru că am râs de el ani de zile, Dorel se întoarce împotriva noastră. 

  • Opinie Dragoş Damian, CEO al Terapia Cluj: Cinci soluţii imediate pentru a rezolva problemele cu medicamentele.

    Dar în aceeaşi măsură este adevărat că Ministerul Sănătăţii trebuia să se îngrijească de cele două aspecte de mai sus şi mai ales la fel de adevărat este că nu există voinţă politică pentru a rezolva problema accesului la medicamente – şi nici nu va exista aşa ceva, pentru că s-ar risipi inutil cele 250 milioane lei cât sunt estimate sponsorizările din piaţă (apropo, suma reprezintă sponsorizările declarate).

    Cu toate acestea, dacă chiar am dori să facem ceva eficient pentru stoparea dramelor care sunt semnalate în presă, există metode la care au recurs şi alte ţări din UE care au reuşit să evite lipsurile cu care se confruntă România. Deşi sunt sigur că ele nu vor fi aplicate – pentru că există o rezistenţă incredibilă a autorităţilor de a schimba legislaţia deoarece ar însemna să iasă din zona de confort sau, mai rău, să dea socoteală dacă ceva nu va merge bine – merită totuşi semnalate ca alternative solide la improvizaţiile fără efect din prezent.

    1. ŞAPTE MILIARDE LEI, BUGETUL 2018 PENTRU MEDICAMENTE

    Bugetul pentru medicamente a rămas 6 miliarde lei din 2011, nu s-a dat un leu în plus în ultimii şapte ani. Au apărut începând cu 2015 nişte credite de angajament pentru achiziţii în condiţii speciale, care sunt oricum separate şi greoi de finanţat. Aşa că diferenţa până la circa 8 miliarde lei, consumul estimat pentru 2017, este acoperită de taxa clawback. Până la un punct industria a plătit, dar s-a ajuns la momentul în care nu mai este dispusă să o facă. Aşa că soluţia cea mai simplă pentru guvern este să-şi înfrâneze repulsia faţă de multinaţionale şi să accepte să pună 1 miliard de lei în plus la medicamente, liniştind astfel centralele marilor companii prin scăderea clawbackului la sub 12%.

    2.  PARTENERIATE MULTIANUALE PENTRU MEDICAMENTELE DIN SURSĂ UNICĂ

    Da, cele mai multe guverne europene care au sisteme de contribuţii la sănătate şi resurse limitate recurg la astfel de alianţe. Unii le spun contracte cost-volum sau cost-volum-rezultat, spuneţi-le cum vreţi, dar o contractare pe termen lung parafată cu centralele marilor companii va asigura o aprovizionare acceptabilă. Este rezolvată într-o măsură importantă şi problema exporturilor paralele.

    E valabil şi pentru produsele biologice – ştie cineva oare că unul dintre cei mai mari producători de imunoglobuline se află în Bulgaria şi că este furnizor oficial al OMS?

    3.  PARTENERIATE CU PRODUCĂTORII DIN ŢARĂ

    Când ai 40 de producători autohtoni, indiferent de capitalul lor, dă-le o listă de medicamente esenţiale şi pune-i să ţi le fabrice. O vor face şi vor face chiar investiţii capitale în siturile de fabricaţie ştiind că statul le va contracta producţia.

    4.  PREŢURI NEIMPUSE LA MEDICAMENTELE GENERICE

    Practică larg utilizată în multe ţări din UE şi non-UE, unde nu există lipsuri în acest segment. Statul nu impune un preţ de vânzare, ci negociază un preţ de decontare / de achiziţie cu producătorii, aşa că aceştia, chiar dacă au opţiunea unui preţ neimpus, vor vinde medicamentele la o valoare apropiată de preţul de decontare, în aşa fel încât pacientul să plătească suma cea mai mică din buzunar. Legea cererii şi ofertei funcţionează şi în acest domeniu, dovadă fiind piaţa medicamentelor fără prescripţie.

    5. PRESCRIERE PE DENUMIRE COMERCIALĂ

    România este singura ţară din UE în care prescrierea medicamentului se face obligatoriu pe substanţă activă, reglementare care a fost introdusă în 2010, premisa fiind, cel puţin în teorie, corectă. Rezultatul a fost, cum era de aşteptat în România, opus: au dispărut circa 2.000 de medicamente ieftine care nu pot plăti „taxa de raft” în condiţiile celui mai mic preţ european şi ale unui clawback de 20%.

    Soluţiile de mai sus vin de la un reprezentant al industriei, aşa că vor fi considerate lobby şi nu vor fi aplicate (pentru că, nu-i aşa?, industria lucrează pentru profit, în vreme ce toţi ceilalţi furnizori ai sistemului sanitar lucrează pe bază de voluntariat). Dar merită menţionat că situaţia din prezent este calmă dacă ţinem seama de cele trei crize de medicamente prin care va trece România în următorii cinci ani:

    – criza îmbătrânirii populaţiei – când va trebui finanţate nevoile de sănătate a circa 5 milioane de „decreţei” care ajung la pensie;
    – criza de subproducţie şi substocare a medicamentelor – globalizarea duce la închiderea tot mai multor situri de manufacturare, iar cele rămase nu vor putea face faţă cererii;
    – criza indusă de implementarea directivei de combatere a falsificării medicamentelor (FMD 2011/62/EU) – va duce la închiderea multor situri de fabricaţie care nu se vor putea conforma din cauza costurilor ridicate.

     

  • Opinie Dragoş Damian, CEO al Terapia Cluj: Creşterea PIB – cinstire „muncitorului” român

    Se vede treaba că şi Primul Ministru Tudose este de acord cu mine – iată ce a scris pe Facebook „(…) În trimestrul al treilea (perioada iulie-septembrie 2017), România, cu 8,6%, înregistrează cea mai mare creştere economică din Uniunea Europeană, potrivit Eurostat. Această creştere economică este rezultatul muncii tuturor românilor (….)”. Am oprit citatul înainte de porţiunea referitoare la „companiile corecte”; genul acesta de retorică nu ajută companiile corecte în nici un fel. În plus, nu ne foloseşte la nimic să ştim despre companii care nu sunt corecte dar pe care statul nu le poate opri şi care fac evaziune fiscală la nivelul unui an de 30 miliarde lei şi muncă la negru de alte 10 miliarde lei.

    Lucrurile rămân la fel – de fapt se poate spune că în afară unor progrese de formă, în cei trei ani care au trecut de când am scris opinia nu s-a schimbat mult practica de guvernare, aşa că rămâne doar munca tuturor românilor cea aducătoare de imagine de prestigiu pentru România.

    România este economic vorbind o ţară atipică, şi care deşi nu are o foaie de parcurs foarte clară, rămâne o forţă în UE şi lume. Din păcate, forţă care nu (mai) beneficiază de manufactură cu valoare adăugată (avem e drept în locul ei mall-uri şi cartiere rezidenţiale şi clădiri de birouri) şi nici de analişti prea talentaţi şi vizionari care să ne spună de avem de făcut în următorii cinci ani (aşa cum nu ne-au spus nici în cei trei care au trecut).

    Să ne închipuim ce ar fi dacă chiar am avea o foaie de parcurs, care să încurajeze inclusiv iniţiative de tipul „Cumpără Fabricat în România”.

    ——————————————————————–

    PIB-ul României a crescut cu 3,5% anul trecut şi desigur că fiecare dintre noi are propriile păreri despre această cea mai bună evoluţie din UE şi una dintre cele mai bune din lume. Inclusiv politicienii, care dacă n-ar fi încâlciţi în criză nedorită de la începutul acestui an, ar putea avea părerea lor despre această creştere, probabil deturnând-o după cum le-ar fi placul şi obiceiul. Aşa că în absenţa altor opinii educate cele mai interesante rămân cele ale analiştilor şi consultanţilor, şi observ că marea majoritate a acestora pun creşterea economică pe seama norocului, a efectului de bază, a unor sectoare care nu au nicio şansă să repete performanţă, sau, şi nu în ultimul rând, consideră că este un act al Domnului.

    Aşa o fi, cum spun ei.

    Dar, poate că este binevenită şi opinia unuia din linia întâi, care se bucură şi se mândreşte cu creşterea economică din 2013. Fie că este sustenabilă sau nu, fie că se vede în indicatori macro sau în buzunarul fiecăruia, fie că serveşte sau nu relansării consumului, finanţării deficitelor, extinderii infrastructurii sau sprijinirii domeniilor publice, creşterea PIB-ului din 2013 trebuie privită că un succes al „muncitorului” român. Antreprenor mare sau IMM-ist, corporatist, agricultor sau la modul propriu muncitor calificat sau necalificat, la stat sau la privat, „muncitorul” român din prima linie a dus greul anul trecut, la trântă cu economia reală.

    Asta în condiţiile în care politicul nu a reuşit din păcate să creeze nişte mecanisme şi direcţii care să ajute cu adevărat mediul de afaceri.

    Fiscalitatea complicată, ineficienţa organelor de control şi blocajele financiare nu reuşesc să domolească evaziunea şi apetitul pentru muncă la negru.

    Băncile au încă răni nevindecate de la creditele neperformate din trecut, câştigă împrumutând statul, participând în proiecte garantate de acesta sau din provizioane, deci chiar nu au motive să înceapă creditarea de masă, şi nici măcar nu poţi să le condamni.

    Şcoala continuă proiectul ei personal de a exporta absolvenţi, iar cei care din varii motive rămân în ţară au nevoie de costuri enorme pentru a fi recalificaţi în ceea ce cu adevărat are nevoie piaţa muncii.

    Diplomaţia economică a României este absentă în zona BRICS (exceptând probabil cazuri oportuniste sau clientelare), tocmai într-un context în care exporturile au devenit ţinta de primă mărime a tot mai multor afaceri.

    În continuare eşuăm în a găsi formule de stimulare a repatrierii celor 3-4 milioane de români din Europa care sunt deja renumiţi pentru hărnicie şi profesionalism şi care contribuie din ce în ce mai evident la PIB-ul de aiurea.

    Creşterea din 2013 care sunt sigur că a tras atenţia asupra României (cu plăcere sau invidie) este meritul exclusiv al „muncitorului” român care roboteşte de dimineaţă până seară că să pună o pâine pe masă, cum se spune. Ca un adevărat luptător de tranşee, „muncitorul” român – erou necunoscut fie el antreprenor mare sau IMM-ist, corporatist, funcţionar public, agricultor sau la modul propriu muncitor calificat sau necalificat, la stat sau la privat – s-a adaptat la condiţiile ostile de mediu şi a adus cea mai bună valoare adăugată din 2008 încoace.

    Cu un plan bun pe termen lung, combătând neajunsurile de mai sus şi stabilind ceea ce se cere de mult, şi anume planificare şi prioritizare sectorială, România nu poate avea probleme de dezvoltare sustenabilă. Şi asta pentru că se bazează şi în cele ce urmează pe „muncitorul” român, calul de povară al economiei care a crescut datorită lui cu 3,5%.
     

  • PRIMER – Singură soluţie reală pentru a opri dispariţia medicamentelor ieftine este reprezentată de scutirea „clawback” a medicamentelor care costă sub 25 Ron

    Patronatul Producătorilor Industriali de Medicamente din România, PRIMER, avertizează că fabricile de medicamente din ţară sunt forţate de mai bine de 8 ani să plătească pe lângă impozitul pe profit de 16% şi un impozit pe cifra de afaceri, sub formă obligaţiei de plata de tip “clawback” care a ajuns începând cu 2015 să depăşească valoarea impozitului pe profit. 
     
    „Această dublă impunere fiscală, care a trecut în anumite trimestre de 40%, este discriminatoare şi împovărătoare pentru agenţii industriali din acest sector economic şi reprezintă motivul pentru care membrii PRIMER au ajuns să fabrice medicamente care nu au rentabilitate economică, existând pierderi care trec de 10%” a  declarat Dragoş Damian, Director Executiv PRIMER.
     
    „Astfel, din cele peste 1000 de medicamente care fac obiectul dublei impuneri fiscale şi care costă în marea lor majoritate mai puţin de 25 Ron în farmacie sau în spital, cel puţin 200 sunt nerentabile, din cauza suprataxării aplicate în contextul celui mai mic preţ din UE. Continuăm să fabricăm aceste medicamente din respect pentru pacienţi din  România şi cu speranţa că ele vor fi scutite în cel mai scurt timp de obligaţia de plata de tip “clawback. În ciuda repetatelor semnale de alarmă pe care PRIMER le-a tras la numeroase nivele, autorităţile de resort par să nu înţeleagă rolul strategic pentru sistemul sanitar şi economie al fabricilor de medicamente din ţară, obligându-le pe acestea la plata simultană de impozit pe cifra de afaceri şi pe profit. În lipsa unui cadru fiscal corect şi predictibil, vom putea asista pe lângă problemele pe care le au pacienţii în a-şi procura medicamentele esenţiale şi la închiderea sau relocarea din ţară a unor secţii de manufacturiere sau a unor fabrici întregi”, spune acesta.  
     
    Unităţile de manufacturiere de medicamente din ţară, membre ale PRIMER, au pentru următorii 5 ani planuri ambiţioase de extindere şi tehnologizare în valoare de peste 100 milioane Euro care vor crea peste 500 de noi locuri de muncă; toate aceste investiţii pot face din România în hub industrial cu deschidere pentru exporturi către toate ţările din regiune. „Aceste planuri rămân însă pe hârtie, pentru că în loc să investească în unităţi de manufacturiere, laboratoare de calitate, centre de cercetare-dezvoltare şi de studii clinice, membrii PRIMER sunt împovăraţi cu un impozit dublu nedrept şi impredictibil, de 40%”, mai spune Damian. 
     
    “Suntem încurajaţi de determinarea Primului Ministru Mihai Tudose de a rezolva probleme ale sistemul sanitar care trenează de ani buni. O astfel de abordare trebuie utilizată şi pentru a iniţia consultări cu producătorii industriali de medicamente din România pentru identificarea de urgenţă a măsurilor care să stopeze imediat aplicarea discriminatorie a unei duble impozitări asupra unei ramuri industriale. De altfel, un dialog deschis cu fabricile de medicamente din ţară poate rezolva multe din probleme aprovizionării cu medicamente a pacienţilor români, pentru că site-urile de manufacturiere pot introduce rapid în fabricaţie aproape orice produs deficitar”, a conchis reprezentantul PRIMER.
     
    Din PRIMER fac parte cele mai importante 16 fabrici de medicamente din ţară: AC HELCOR, ANTIBIOTICE, B.BRAUN, BIO-EEL SRL, BIOFARM, GEDEON-RICHTER, LABORMED-ALVOGEN, LAROPHARM, MAGISTRA CC, POLISANO PHARMACEUTICALS, ROPHARMA, SANTA SĂ, SLAVIA PHARM, ZENTIVA, TERAPIA-SUN PHARMA, VIM SPECTRUM.

    În ciuda repetatelor semnale de alarmă pe care PRIMER le-a tras la numeroase nivele, autorităţile de resort par să nu înţeleagă rolul strategic pentru sistemul sanitar şi economie al fabricilor de medicamente din ţară, obligându-le pe acestea la plata simultană de impozit pe cifra de afaceri şi pe profit. În lipsa unui cadru fiscal corect şi predictibil, vom putea asista pe lângă problemele pe care le au pacienţii în a-şi procura medicamentele esenţiale şi la închiderea sau relocarea din ţară a unor secţii de manufacturiere sau a unor fabrici întregi. 

  • Top 100 cei mai admiraţi CEO: Dragoş Damian, director general Terapia Ranbaxy

    Executivul a revenit în cadrul companiei după doi ani în care a ocupat poziţia de director general al Zentiva, alt mare producător de generice.

    Dragoş Damian a absolvit Universitatea de Medicină şi Farmacie din Cluj-Napoca şi şi-a început cariera în industria farmaceutică în 1993, în cadrul companiei Roche, unde a promovat rapid până la poziţia de medical manager. Între 1999 şi 2004 a avansat din postura de country manager conducând reprezentanţa Menarini/Berlin Chemie, apoi a fost cooptat de Terapia, unde a ocupat pe rând poziţia de director comercial, respectiv CEO, odată cu preluarea companiei Terapia de către grupul Ranbaxy.

    Pe lângă producerea medicamentelor generice, compania pe care o conduce cuprinde şi unităţi de cercetare şi dezvoltare, laboratoare de calitate, de farmacovigilenţă, de studii clinice şi de bioechivalenţă.

  • Opinie Dragoş Damian,Terapia Cluj: A view to a kill

    Statul aloca inca din 2011 in mod real doar 6 miliarde Ron pentru medicamente cu si fara contributie personala. Alta suma nu exista pentru medicamente cu si fara contributie personala, oricum am citi tabelul din exercitiul de bugetare al CNAS. Nu exista nici o crestere de alocari in ultimii 6 ani, nu s-a dat un leu in plus pentru medicamentele cu si fara contributie personala.

    Tot ceea ce depaseste aceasta suma este descarcat la companiile farmaceutice sub forma taxei claw-back. Asa ca presupun ca la anumite capitole sumele defalcate in tabel  cuprind si 2-2,5 miliarde Ron venituri din taxa claw-back.

    De atlfel, cand ma uit la sumele din tabel, sunt chiar curios sa stiu pe ce sunt alocate, de vreme ce, asa cum va spuneam, suma reala platita de stat pentru medicamente este de 6 miliarde Ron pe an. Mai cu seama cand anul trecut s-au inapoiat din sanatate catre bugetul consolidat aproape 1 miliard Ron. Adica sanatatea a avut 2 rectificari pozitive in 2016 pentru ca la final de an sa dea inapoi 1 miliard de Ron – cat de ironic este asta?

    Revenind la tabel, pot sa speculez ca, de exemplu, daca adunam cifrele din ultimele doua randuri pentru 2017,  4,9 + 3,3 = 8,2 miliarde Ron, aceasta cifra in baza celor mentionate mai sus, trebuie privita ca 8,2 = 6 + 2,2 miliarde Ron proveniti din venituri din taxa claw-back. Adica CNAS estimeaza pentru 2017 o taxa claw-back de 26%, fata de 19% in prezent.

    In concluzie, statul nu a alocat in ultimii 6 ani mai multi bani pentru medicamente (Ma intreb, nu cumva este neconstitutional? Dreptul la sanatate e garantat, dar statul nu aloca mai multi bani pentru medicamente). In 2017, masurile de crestere a accesului la medicamente – lista noua, acces nerestrictionat la lista veche, etc. – vor genera un consum suplimentar care poate fi oriunde intre 600 si 1000 milioane Ron, care nu sunt finantati de stat ci de companiile farmaceutice – inclusiv de cele care au fabrici in Romania, care sunt prinse intr-un carusel prin care sunt obligate sa finanteze veniturile altora.

    Cele cateva aspecte surpinse mai sus nu sunt vaicareli, ci exercitii de calcul si economie aplicata, in domeniul in care o taxa injusta, camuflata sub termenul de “obligatie”, a devenit absurda.

    Astfel ca in 3-5 ani de acum incolo, daca analistii economici vor fi intrebati de ce Romania si-a mai stricat o industrie, daca politicienii vor tuna si fulgera propagandistic, si daca pacientii vor fi dezorientati pentru ca gasesc si mai putine medicamente, le veti putea arata cine este de vina pentru ca Romania este vulnerabila si nu mai produce medicamente, asteptand la rand poate ani de zile pana vine vreun import.

    A view to a kill.

    Opinia lui Sorin Pâslaru o găsiţi aici