“Anul trecut, am crescut de doua ori pe segmentul de mobilier de
exterior, iar anul acesta sper sa crestem de cinci ori”, a declarat
Dan Sucu, in cadrul evenimentului “MEET THE CEO”, organizat de
BUSINESS Magazin. Acesta spune ca romanii au inceput sa-si petreaca
tot mai mult timp acasa, drept pentru care fiecare zona a casei
este mobilata corespunzator.
De altfel, aceasta tendinta este confirmata si la nivel global,
targurile de profil fiind pline de clienti si retaileri care vor sa
exploreze acest segment.
Chiar daca nu mai au suficient de multi bani pentru a schimba
intreg mobilierul, Sucu spune ca romanii apeleaza la mici trucuri,
care, in cele din urma, ajung sa schimbe infatisarea incaperilor.
“Chiar daca nu iei mobila noua, poti sa cumperi un covor nou, sau
sa pui un tapet pe un perete sau sa iei o veioza noua, ceea ce face
camera sa arate ca noua”, spune Sucu.
Dan Sucu a fost invitatul celui de-al zecelea eveniment din
seria “MEET THE CEO” organizat lunar de BUSINESS Magazin. “MEET THE
CEO” reprezinta un eveniment in cadru restrans, care faciliteaza
participantilor dialogul cu cei mai importanti manageri de pe piata
romaneasca.
Leave a Reply