Mihai Ghyka e cel care va aduce berea. Prietenii stiu de ce

Descendent al familiei domnitoare Ghyka, a emigrat in Canada la
18 ani (in 1989) si acolo si-a terminat studiile, cu specializare
in economie si marketing. Primii pasi in cariera i-a facut intr-o
companie canadiana, iar in 1996 a fost numit financial planning and
performance manager al Interbrew Romania (Bergenbier). Trei ani mai
tarziu a preluat conducerea departamentului de marketing, iar in
2005 a fost numit director general.
La sfarsitul anului 2008 a avut de luat cea mai grea decizie din
cariera sa – sa paraseasca firma.


“Cu echipa Bergenbier am avut o perioada minunata de munca, am
crescut si m-am format ca manager”, spune el. Despre momentele care
au urmat plecarii din multinationala, spune ca o vreme i s-a parut
ca viata “fara sedinte si stres este, paradoxal, mult mai greu de
asezat in agenda, de gestionat”. A facut o lista cu toate
proiectele personale demult amanate, o stiva de carti cumparate si
necitite si a revazut, pe indelete, prieteni si oameni dragi. La
inceputul acestui an insa, dupa o intrerupere de aproape doi ani, a
reluat conducerea companiei, ca un proiect nou, odata cu mandatul
pe care l-a primit de la noul actionar, in grupul Strabev.


“Mi-a placut ideea de a reconstrui branduri si echipe de
manageri, pe bazele performantelor pe care le-am avut in trecut.”
Mihai Ghyka se descrie ca un manager pasionat, care isi doreste o
Romanie mai buna si spune ca “nu tin portretul nimanui deasupra
capului”, desi sunt cateva figuri emblematice care ii vin in minte
adesea. Il impresioneaza mai degraba anumite calitati ale
fiecaruia, de exemplu corectitudinea si disciplina lui Carol I,
dragostea de tara a lui Grigore Ghica, decapitat pentru ca s-a opus
pierderii Bucovinei, umorul lui Petre Tutea si calitatile lui de
orator, dar si marea dragoste pentru valorile liberale ale lui
Paleologu, “de care am fost foarte apropiat”. In general, “admir
foarte mult si impartasesc bucati din viata mea cu oameni care au
un ideal, dincolo de dorinta de a reusi sau de a acumula
bunuri”.

Comments

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *