Alte prostii

Cu Slim par sa nu fie de acord o sumedenie de bogati, o sa
pomenesc doar cateva nume, fara functii, pentru ca exista Google,
iar insiruirea companiilor ar ocupa o multime de spatiu: Paul
Allen, Michael Bloomberg, Barry Diller, Larry Ellison, George
Lucas, Pierre Omidyar, David Rockefeller, Ted Turner, Sanford Weill
si multi altii. Daca e sa socotim invocand mijloacele democratiei,
cei multi si milosi enumerati mai sus sunt baietii buni, iar Carlos
Slim este un nemernic, un bogatas nenorocit care isi apara averea.
Eu sunt tentat sa spun ca Slim se dovedeste un lucid care nu a
uitat, in vremuri populiste, zicala aceea straveche cu pestele si
undita si care, daca va renunta la monopolul sau si va crea noi
locuri de munca, se va dovedi in mod real mai intelept decat Gates
& comp.

Nu cu mult timp in urma am scris un text, “Patru prostii” se
chema, despre o serie de credinte adanc inradacinate in societate,
dar cu efecte extrem de toxice. Era vorba de unu, renuntarea la
prostia cu “pretul cel mai scazut”, doi, la maximizarea eficientei,
indiferent ca este vorba de resurse naturale sau oameni si trei, la
renuntarea in folosirea copiilor si furtul de idei in afaceri sau
branduri de tara. Ultima era suprema tampenie romaneasca, ca
totdeauna va exista un fraier mai mare care sa inghita galusca. Nu
detaliez, textul exista.Carlos Slim m-a facut sa recidivez si sa
scriu despre alte cateva credinte toxice; cu cat ne vom elibera de
ele, cu atat mai bine ne va fi, ca natie sau personal.

Prima este ideea ca Romania este o piata mare, cu 20 de milioane
de consumatori, unde creditele, sapunul, carnea, bauturile pe cap
de locuitor lasa loc de cresteri de cifra de afaceri indiferent de
contextul economic. Este o prostie: Romania este in primul rand o
tara saraca si mediul de afaceri va creste, mai ales dupa aceasta
criza, numai daca nivelul de trai va creste. Daca Romania inerta de
la tara si din oraselele muribunde va incepe sa se miste – slujbe,
mici intreprinderi, finantari, productie, scenariul il cunoaste
toata lumea. Orice om de afaceri lucid ar trebui sa ceara mediului
politic sa lase romanii sa se imbogateasca, este singura conditie
de crestere viitoare, fara de care credinta de genul “valoarea
creditelor pe cap de locuitor e sub media europeana, este loc de
afaceri” ramane o prostie.

Cum prostie e sa crezi ca politicienii sunt atotputernici. Chiar
in amestec cu coruptia, justitia, mafiile locale, politicianul
ramane “veriga slaba”, un flet care nu tine minte cum e cu bilele
albe si negre, ca sa nu vorbim de inconsecventa in declaratii. O sa
ofer un exemplu cu legea presei, cam in fiecare legislatura apare
cate un ins cu o asemenea idee. Ce nu le spune nimeni este ca o
lege a presei exista, e din 1974 si, din cate stiu, nu a fost
abrogata. Asa ca eu imi desfasor activitatea, teoretic, “sub
conducerea PCR – forta politica conducatoare a intregii societati
din RSR”, ba ar trebui sa militez “pentru transpunerea in viata a
programului de faurire a societatii socialiste multilateral
dezvoltate, a societatii comuniste”. Ma rog, aici e o gramada de
loc de batut campii.Facand cuvenitele diferente intre cumetriile
politico-economice si cei, nu putini, care conduc afaceri de
succes, spun ca politicul care a imbecilizat societatea repetand la
nesfarsit “cutare e hot” ca sa isi mascheze propriile furturi
merita o replica pe masura.

Ar fi grozav sa renuntam si la inutilul indemn, periodic
redescoperit, “sa cumparam produse romanesti”. Nu exista asa ceva,
nu sprijini pe nimeni, nu ajuti cu nimic gandind asa. Exista
globalizare, Romania este condusa de multinationale si produsele
romanesti pe care le putem cumpara pentru a sprijini pe cineva sunt
din zona “catorva kilograme de rosii cumparate de la tarani pe
marginea drumului”. Urmarea fireasca a unui astfel de indemn este o
scadere a calitatii si a competitiei, daca exista. Indemnul valabil
este “altfel si altceva decat altii”, adica originalitate si
prospetime, nu mediocritate corcolita.

Mexicul, tara care l-a creat pe Carlos Slim, si-a reformat
economia timp de trei decenii: si-a deschis portile pentru
investitii straine si pentru comert, a privatizat companiile de
stat si si-a intarit disciplina fiscala, cam aceleasi solutii pe
care le tot flutura pe la noi analistii economici, politicienii
care se plictisesc, stabii de la UE sau reprezentantii FMI. Cu
toata deschiderea, Mexicul ramane o tara saraca in ciuda a trei
decenii de reforme si a “capsunarilor” plecati in Statele Unite. De
ce? Gordon Hanson, profesor la University of California, vorbeste
de o piata a creditarii debila, de ineficacitatea sistemului de
invatamant, de lipsa de viziune – mexicanii exporta cam aceleasi
categorii de bunuri ca si chinezii, de exemplu. Adaugati preturi
mari la utilitati si telecomunicatii (zona care l-a propulsat si pe
Slim) si o lipsa cronica de forta de munca calificata.
Recunoasteti scenariul?