Binkofski: Schimbarea de management la Microsoft Romania se discuta de trei luni

“Retragerea lui Calin Tatomir si numirea mea la conducerea
Microsoft in numai o zi a fost o surpriza doar pentru public”, a
spus Binkofski (42 de ani) la prima intalnire cu presa, mentionand
ca problema se discuta intern de aproximativ trei luni. Carismatic,
dar foarte direct in afirmatii, managerul polonez care a petrecut
ultimii cinci ani in carul Microsoft Polonia, in pozitii precum
developer & platform evangelism lead si director de marketing,
business si operatiuni, este increzator ca experienta acumulata pe
alte piete va fi foarte folositoare pe o piata cum este
Romania.

Industria software din Romania ii este destul de familiara, cu
atat mai mult cu cat intre operatiunile locale si cele poloneze ale
Microsoft au existat de-a lungurl timpului mai multe colaborari.
Romania ca tara ii este insa mai putin cunoscuta. “Este de-abia a
doua zi de cand sunt aici. E adevarat, au mai fost vizite in
interes de afaceri, iar in 1983 am venit pe litoralul romanesc –
inca stiu sa spun <hidrobicicleta> si <inghetata>, dar
este prea devreme pentru o parere clara”, a spus noul executiv al
Microsoft Romania.

O prima observatie a fost insa faptul ca piata locala sta foarte
bine din punctul de vedere al serviciilor de internet de mare
viteza, depasind chiar Polonia. O alta ar fi faptul ca organizatia
pe care a preluat-o este bine structurata si a avut o evolutie
buna, ceea ce face sa nu fie necesare schimbari semnificative. “Cel
putin deocamdata nu am in plan schimbari in companie, mai ales in
ce priveste angajatii. Ma concentrez pe evolutia companiei si
cresterea eficientei operationale, a veniturilor si a bazei de
clienti”, a spus Binkofski.

Comments

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *