Viata dupa Marcos

„As fi preferat ca acel muzician britanic, Fatboy Slim, sa nu produca muzicalul dupa viata mea, dar nu mai pot face nimic. Mai bine l-as fi facut singura, sa le prezint oamenilor adevarata Imelda“, marturisea fosta prima doamna a Filipinelor intr-un interviu pentru The Times. Imelda Marcos este faimoasa pentru rabufnirile sale emotionale. La fel si pentru unghiile rosii, coafurile extravagante si pantofii verzi.

Primul lucru pe care si-l aminteste despre noaptea in care activistii politici au luat-o cu forta din palatul prezidential si au trimis-o in exil este ca i-au luat toti pantofii. Cunoscuti pentru stilul luxos de viata, care contrasta cu starea uneia dintre cele mai sarace natiuni de pe pamant, se spune ca Imelda si Ferdinand Marcos au fost fortati sa abandoneze 3.000 de perechi de pantofi, 50 de valize pline cu bijuterii, cateva sutiene anti-glont si o colectie impresionanta de arta.

„Cam 10 tablouri de Canaletto am pierdut! Acestea sunt singurele care ne-au mai ramas“, se vaita Imelda vizitatorilor, aratand catre un Pissaro, un Picasso si un Gauguin expuse in apartament. „Menajera a luat una dintre picturi si a tinut-o intr-un loc sigur cinci ani in timpul exilului nostru. Nu avea nici macar acoperis. Ne-au vandut tablourile, argintaria si acum vor sa ne vanda bijuteriile.“ Totusi, Imelda nu este nici pe departe atat de saraca pe cat ar vrea sa o creada lumea.  Apartamentul sau spatios, la etajul 34 al unui bloc de lux dintr-o zona linistita a Manilei, este un tribut adus kitschului, pentru ca, alaturi de obiectele de un lux orbitor, stau cele mai ieftine si mai de prost gust decoratiuni, precum florile de plastic. Statuete Buda de aur se afla langa lustre de la Tiffany. Masuta de cafea e ticsita cu flori de plastic, iar cele 80 de rame aurii cu poze cu liderii lumii (Saddam Hussein, presedintele Mao sau Fidel Castro) sunt facute din materiale reciclate. De altfel, subiectul care ii face cea mai mare placere este programul de reciclare, prin care „transforma gunoiul in bani. Transform gunoiul in bijuterii“. „Nu mai port bijuterii, pentru ca mi-au fost furate toate. Acestea sunt de fapt gunoaie reciclate care au devenit bijuterii. Smaraldele si rubinele sunt in mainile altora acum“, declara Imelda Marcos pentru The Times.

„In noaptea in care am plecat, erau toate bijuteriile acolo, dar eu ce am luat?“, continua ea. „Scutece, sticle si lapte pentru nepotii mei. Dar am pus o parte dintre diamante in scutece.“ Dupa o scurta pauza, isi aminteste din nou de sotul sau.

„Marcos a murit in stare de soc. Nu ii venea sa creada.“ Energia Imeldei Marcos este legendara. Inca trebuie sa faca fata unei agende foarte incarcate si depune mare efort pentru a-si mentine imaginea. Cu o inaltime de doar 1,47 metri, afiseaza si acum o prezenta regala si este acoperita cu bijuterii, imaculata in costumul sau rosu deschis.  Un steag mic filipinez este intotdeauna atasat la rever. „Datoria mea este sa ma imbrac asemeni unui star. Si petrec doua ore in fata oglinzii chiar si atunci cand trebuie sa ii vizitez pe saraci.“ Pantofii sai, o pereche realizata manual de catre un localnic, reprezinta oricand un subiect de conversatie. „Nu am o obsesie pentru pantofi. De fapt, atunci cand locuiam la palat, mare parte dintre ei mi-au fost daruiti de catre un creator de pantofi filipinez. Oricum, presa a exagerat. Ei au scris ca existau 3.000 de perechi. Dar de fapt erau cam… 200. Dar macar a-tunci cand au cautat prin dulapurile mele au gasit pantofi si nu schelete.“ Totusi, obiceiurile vechi mor greu. Chiar si acum are propria colectie de peste 200 de perechi care acopera un perete intreg. Numai colectia de pantofi argintii numara 15 perechi.

Pe de alta parte, incearca acum sa isi croiasca o noua imagine. Coloana de patru masini a Imeldei reprezinta o imagine deja obisnuita in Manila, acolo unde este adesea vazuta impartind bani saracilor. In ciuda trecutului sau, s-a situat pe locul sase la alegerile prezidentiale din 1992. De altfel, intreaga familie Marcos este inca extrem de prezenta pe plan mediatic. Fiul sau Ferdinand „Bong-Bong“ Jr. este guvernator in nordul Filipinelor, iar fiica sa, Imee, este membru in Congres. „Ii vad in fiecare zi la televizor sau in ziare“, povesteste ea. Timp de 20 de ani, Imelda a calatorit in toata lumea in avionul personal (un Boeing 747), lasandu-si sotul acasa. „Si ce am folosit? O arma? Nu! M-am folosit de frumusetea mea“, isi dezvaluie ea strategiile  diplomatice.

Moment in care isi aminteste de prima sa intalnire cu Mao Tse Dong. „In toiul Razboiului Rece l-am intalnit pe presedintele Mao. La inceput m-am gandit ca este un batran de 80 de ani, asa ca i-am luat mana si am pus-o pe frunte, semnul nostru de respect fata de un om in varsta. El mi-a luat cealalta mana si mi-a sarutat-o, spunand «Cand ea m-a respectat, eu nu numai ca i-am acordat acelasi respect, dar am admirat-o si am iubit-o». Am pus capat Razboiului Rece in doar cinci minute.“

I-a luat totusi ceva mai mult timp sa rezolve problema filipino-musulmana cu colonelul libian Muammar al-Gadaffi. „Patru zile“, spune ea, agitand o poza. „M-a intrebat direct de ce nu devin musulmana? I-am raspuns ca sunt catolica si ca nici macar nu stiu sa citesc Coranul. El s-a oferit sa ma ajute si mi-a trimis un teanc de carti cu paragrafe subliniate. Am pus capat problemelor de o suta de ani in patru zile.“

Dictatorii au devenit, in acea vreme, parte a programului sau de zi cu zi. „Saddam Hussein – il port in rugaciunile mele. A fost foarte ospitalier. I-am spus ca imi doresc sa vad Gradinile Suspendate din Babilon. Am luat elicopterul.“ Cat despre Fidel Castro, cu care s-a bucurat de o plimbare cu jeep-ul, Imelda are la fel de multe amintiri. „Cand ne plimbam cu jeep-ul, mi-a spus ca nu a plimbat decat doua femei, pe mine si pe mama lui.“

Iar despre intalnirea cu regina Elizabeta, isi aminteste chiar cu amuzament. „Cred ca s-a petrecut acum 31 sau 32 de ani. Urmaream un spectacol la Opera din Sydney alaturi de regina. Apoi, dintr-o data, unul dintre ministri s-a prabusit din cauza unui atac de cord chiar in spatele nostru, iar picioarele lui ne loveau umerii. Nu stiam ce sa spun! Era atat de amuzant…“

Intr-o parte a camerei, pe o masa ornamentala, Imelda a creat un adevarat altar pentru sotul sau. Un bust acoperit de medalii este inconjurat de multe fotografii. Marcos a murit in 1989, cand cuplul se afla inca in exil in Hawaii, dar inca nu a fost inmormantat. Trupul sau asteapta imbalsamat in nordul Filipinelor ca Imelda sa ii asigure funeralii nationale. Pe langa misiunea sa de reciclare a gunoiului, si-a dedicat viata reabilitarii numelui sotului sau. „Cum sa fie considerat un dictator, daca in 20 de ani a facut 15 referendumuri?“