Tot mai multe falimente

In primul trimestru al anului 2010 deteriorarea economica,
termenele foarte mari, uneori de 6 luni, pronuntate de instantele
de judecata cat si amanarile din timpul anului 2009 datorate grevei
magistratilor au contribuit la cresterea numarului de insolvente de
aproape doua ori, fata de aceeasi perioada a anului trecut cand se
inregistrau 5.173 companii aflate intr-una din fazele procedurii de
insolventa, precizeaza un studiu al Coface Romania, furnizor de
servicii economice. In trimestrul al doilea al anului evolutia s-a
temperat, numarul de insolvente scazand brusc fata de aceeasi
perioada a anului trecut (1455 fata de 5262).

Pe fondul scaderii considerabile a cererii si avand in vedere
marjele comerciale foarte mici, micii distribuitori reusesc cu greu
sa supravietuiasca, spune compania. “Consideram ca pe fondul
masurilor de austeritate adoptate de guvern, urmatoarele luni ale
anului 2010 vor fi caracterizate de o scadere a nivelului
vanzarilor. Astfel, este de asteptat ca imposibilitatea acestor
companii de a rezista pe piata sa determine in continuare cresterea
numarului de insolvente”.

Companiile din sectorul de constructii au fost afectate de
blocajul financiar din ultima perioada a anului 2008, 2009 si din
prima jumatate a anului 2010, rezultatul fiind cresterea continua a
numarului de cereri de insolventa. Lipsa proiectelor noi, amanarea
sau anularea anumitor proiecte de catre investitori au facut ca
relansarea pietei de constructii sa fie intarziata.

Desi lucrarile de infrastructura ar trebui sa sprijine sectorul
constructiilor si economia in ansamblu, lipsa fondurilor nu numai
ca intarzie demararea si continuarea lucrarilor si afecteaza
activitatea unui numar insemnat de companii. Inca din primele luni
ale anului 2010 majoritatea companiilor din domeniul constructiilor
ajunse in incapacitate de plata indicau drept cauza principala a
respectivei situatii neincasarea de bugetul local sau de stat a
unor facturi pentru lucrari deja realizate. Fiecare incapacitate de
plata genereaza un efect de domino catre ceilalti creditori ai
respectivei companii, spune Coface.
Un alt domeniu ce se remarca fata de evolutia inregistrata in prima
jumatate a anului trecut este agricultura, domeniu care a crescut
de la 372 de insolvente la 537 in prima jumatate a anului 2010.

Cele mai sigure domenii, cu ponderea cea mai scazuta in totalul
insolventelor inregistrate in prima parte a anului 2010, raman
activitatile din industria extractiva, sanatate si asistenta
sociala, productia si furnizarea de energie electrica si termica,
apa si gaze. Aceasta situatie este urmarea faptului ca respectivele
domenii sunt restrictive din punct de vedere al investitiilor, iar
numarul jucatorilor limitat.

Sursa Coface Romania

Comments

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *