“Obligatiunile nu sunt o chestiune atat de fierbinte. E o lege,
dar cred ca devine fierbinte pentru ca timpul zboara”, spunea in
luna martie CEO-ul Rompetrol, Sadoukhas Meralyiev, in primul sau
interviu acordat presei din Romania. Inca de pe atunci CEO-ul
Rompetrol vorbea despre o plata partiala, care ar pastra
KazMunaiGaz in pozitia de actionar majoritar, statul devenind
actionar minoritar: “Avem trei variante: sa platim toata suma
(571,3 milioane euro), a doua varianta e sa nu platim nimic si sa
convertim totul in actiuni, statul avand astfel 51%, dar mai avem
si o varianta intermediara.
Varianta intermediara inseamna sa platim partial. Proiectul a
fost ratificat de parlament, toate cele trei variante sunt
posibile, nu gresim cu nimic daca o alegem pe oricare”. Intarind
optiunea platii partiale, Meralyiev a repetat de multe oi de-a
lungul interviului – iar opinia sa a fost reluata pe scurt in
aparitiile publice ale CFO-ului Dmitry Grigoryiev – ca ar considera
chiar sanatos pentru companie un parteneriat cu statul: “Eu sunt
destul de flexibil. E bine sa lucrezi singur, dar si sa fii
partener cu guvernul e foarte bine. Da, e bine sa stai in aceeasi
banca cu guvernul in aceasta tara, cred ca e foarte bine. Aceasta e
insa parerea mea personala”.
![]()
CEO-ul Rompetrol spunea inca de atunci ca Rompetrol s-a intalnit cu
reprezentantii guvernului si au dat in lucru cele trei variante,
desi varianta preferata de Guvern a fost tot timpul plata
integrala: “Ei (reprezentantii guvernului – n.r.) au spus ca ar fi
fericiti sa platim tot – nu am spus-o eu, a spus-o ministerul de
finante, in mai multe randuri. De asemenea, ne-au trimis si mesaje
directe. Dar ei ne recunosc drepturile noastre. In acelasi timp,
guvernul si-a exprimat opinia. Au mai inteles insa si faptul ca e
criza financiara si asa mai departe, ca nu e usor pentru nimeni
acum. Totul a fost clar de la inceput”.
![]()
In perioada in care Sadoukhas Meralyiev facea publice aceste
declaratii, reprezentantii guvernului prezentau FMI un buget in
care datoria de la Rompetrol era integral rascumparata, dovada ca
oficialii statului credeau ca vor recupera integral suma de la
Rompetrol. In ultimele saptamani, oficialii Guvernului au spus ca
sunt gata sa mearga in instanta pentru a recupera intreaga datorie
de la Rompetrol Rafinare (Petromidia), pe care kazahii care
con¬troleaza in prezent rafinaria trebuie sa o plateasca pâna la 30
septembrie. Conform unor surse citate de Me¬dia¬fax, statul ar
putea invoca faptul ca stingerea datoriei de la Rompetrol se poate
realiza fie prin achitarea integrala a sumei, fie prin conversie de
actiuni, dar nu prin ambele va¬riante.
Kazahii au ras¬cum¬parat la inceputul lunii august obli¬ga¬tiuni in
valoare de 54 mil. euro si s-au angajat sa mai reali¬zeze o
rascumparare, astfel ca statul este aproape sigur ca va recupera in
total 350 mil. lei (83 mil. euro), conform bugetului rectificat.
Daca kazahii nu ar fi rascumparat nicio actiune, statul ar fi putut
prelua din nou controlul rafinariei Petromidia, in urma conversiei
obligatiunilor.Situatia este deocamdata neclara, iar grupul
Rompetrol a angajat patru dintre cele mai mari case de avocatura
locale pentru a-i oferi consultanta in acest proces, care ar putea
fi cel mai mare din istoria corporatista a Ro¬mâniei.
Rompetrol Rafinare a finalizat saptamâna trecuta si o majorare de
capital, prin care a strâns circa 330 mil. lei (78 mil. euro) de la
actionarul ma¬joritar, grupul kazah KazMu¬naiGaz, suma fiind
destinata achitarii unei parti din datorie. Aceasta majorare
consolideaza insa pachetul majoritar detinut de kazahi si a fost
atacata de Ministerul Finantelor la Tribunalul Constanta.
Ordonanta din 2003, prin care da¬toriile istorice ale Petromidia au
fost convertite in obli¬gatiuni cu scadenta in 2010, ofera
companiei dreptul de a alege daca plateste datoria sau o
converteste in actiuni, desi in mod normal acest drept trebuie sa
revina detinatorului obliga¬tiunilor, in acest caz statul. Nici
ordonanta si nici legea prin care a fost adoptata nu specifica in
mod clar daca emitentul poate realiza o rascumparare partiala sau
este obligat sa opteze intre a rascumpara toate obligatiunile sau a
le transforma pe toate in actiuni.
Leave a Reply