Toata lumea vorbeste despre competitivitatea Romaniei la nivelul costurilor, insa aproape nimeni nu s-a intrebat cat de pregatiti sunt managerii sau oamenii de afaceri romani, atat profesional cat si mental, pentru integrare. Cunoscuta revista britanica The Economist a publicat de curand un studiu ce analiza situatia celor mai mari companii internationale in care puterea este inca detinuta de familiile fondatorilor. Una din concluziile studiului era ca, desi au peste 65 de ani, majoritatea fondatorilor nu lasa inca puterea din mana mostenitorilor, care nu sunt nici ei foarte tineri. De ce? Pentru ca in vest afacerile sunt de mult un mod de viata, iar conducerea companiilor, un fel de sport extrem a carei adrenalina da dependenta. Mi-am adus aminte de acel articol saptamana trecuta, cand BUSINESS Magazin a intervievat nenumarati oameni de afaceri si analisti romani pentru a determina daca Romania este suficient de competitiva pentru a rezista unui leu mai puternic. Pana la analiza din paginile urmatoare o sa risc eu un raspuns. Mental, aproape deloc. Si nu este vorba aici numai despre fluctuatiile valutare, ci de intreaga paleta de provocari pe care le va aduce piata libera. Nu am avut nevoie de prea mult timp pentru a-mi da seama cat de mult sunt pregatiti sa faca fata businessman-ii romani acestor provocari, din moment ce prima reactie a acestora la intarirea leului nu a fost sa isi sune directorii financiari pentru a-i intreba de hedging, ci asumarea unei atitudini defetiste, de genul exporturile romanesti vor fi ingropate. Acest mod de a gandi isi are explicatiile lui. O parte din oamenii de afaceri romani rezista acum pe piata din cu totul alte considerente decat competenta sau atitudinea proactiva fata de piata. Singurele lor merite au fost ca au cumparat active la preturi mici si, fara a mai avea grija amortizarii investitiei, ca au depasit intr-o oarecare masura mentalitatea am facut o afacere, imi cumpar Jeep si imi fac o casa de un milion de dolari. In rest, concurenta din partea grupurilor internationale mari a lipsit in multe sectoare din cauza instabilitatii macroeconomice, iar romanii nu au fost nici ei prea pretentiosi la capitolul calitatii produselor. Cu toate acestea, spre deosebire de businessman-ii din analiza The Economist, romanii resimt inca afacerile ca pe o povara. Tocmai de aceea, multi dintre ei se opresc dupa ce fac 10 milioane de dolari si incep sa gandeasca pe termen scurt. Astfel, desi vorbesc numai despre asta, sunt departe de a deveni europeni din multe puncte de vedere: nu cunosc regulile unei adevarate economii de piata, principiile de management si de acoperire a riscului aferente acesteia. Multi asteapta inca ajutor de la stat in loc sa inceapa urgent calcule de competitivitate si programe de investitii. O dovada clara a faptului ca afaceristii romani nu au cu adevarat o mentalitate capitalista de asumare a riscului pentru profituri mai mari este prezenta redusa a companiilor romanesti in Europa Centrala si de Est. In timp ce companiile grecesti, maghiare, poloneze sau cehe au invadat tarile din zona, cele romanesti cu productie semnificativa in exterior pot fi numarate pe degetele de la o singura mana. Asta pentru ca o parte din cei care au facut afaceri de succes au preferat sa isi puna profiturile la siguranta in conturi bancare decat sa le reinvesteasca pentru a se pregati de integrarea pe care chiar ei au dorit-o. Fara indoiala, integrarea, cu toate implicatiile ei, va insemna un efort financiar major. Dincolo de cifre insa, companiile sunt conduse de oameni. Si pentru ca produse lor sa fie competitive, mentalitatea si pregatirea manageriala trebuie sa suporte si ele disparitia taxelor vamale.
Leave a Reply