Teoriile conspiratiei, la mare cautare

Tulburate dupa plecarea cu scandal din partid a grupului lui Cozmin Gusa, apele din PD continua sa se agite, tot prin bunavointa grupului demisionar. Desi presedintele Traian Basescu e de parere ca Lavinia Sandru, aliata lui Gusa, o sa revina in partid, aceasta pare sa fi taiat in urma ei toate puntile, atata vreme cat s-a apucat sa-l acuze pe Emil Boc, actualul presedinte interimar al PD, de colaborationism cu PSD. Sandru a amenintat ca va spune tot ce stie despre colaborarea lui Boc cu PSD la Cluj pe parcursul anului trecut. 

Cu astfel de declaratii, deputata a vrut de fapt sa sara in apararea lui Cozmin Gusa, despre care Emil Boc spusese ca ar fi de fapt adevaratul candidat al PSD la Primaria Capitalei, urmand sa fie scos la lumina si pus in locul lui Vanghelie, la fel cum Mircea Geoana l-a inlocuit anul trecut pe Bogdan Niculescu-Duvaz. Evident, PSD a dezmintit teoria lui Boc, nu insa si pe cea a Laviniei Sandru. Ramane acum de vazut in ce masura potentialele dezvaluiri ale lui Sandru vor afecta sansele lui Emil Boc de a castiga presedintia partidului, in conditiile in care pretendentii par sa se inmulteasca, mergand de la Adriean Videanu si Vasile Blaga, nomina-lizati de presedintele Basescu intr-o emisiune televizata ca avand cele mai mari sanse, pana la Radu Berceanu, Liviu Negoita sau vicele Cezar Preda. 

O alta incertitudine din partid e legata de desemnarea unui inlocuitor al lui Adriean Videanu, candidat la Primarie, pentru functia de vicepremier. Cele mai mari sanse le are pana acum Radu Berceanu, insa ideea ca numirea lui nu i-ar conveni presedintelui Basescu a alimentat si alte variante – analistul Daniel Daianu, consultantul financiar Bogdan Baltazar sau chiar fostul colaborator al lui Videanu de la firma Marmosim, managerul Gheorghe Pogea.

Comments

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *