Desemnarea candidatului PSD la Primaria Capitalei a starnit furtuna in partid, dupa ce temperamentalul Daniel Marian Vanghelie (foto) a aflat ca sunt destui fruntasi ai formatiunii deloc incantati de candidatura colegului lor. Ironiile lui Vasile Dancu de la Cluj, cel ce l-a incadrat pe Vanghelie in axa Halaicu-Lis, criticile lui Mircea Geoana, care a acuzat pripeala organizatiei PSD Bucuresti de a-l alege pe Vanghelie, dar mai ales faptul ca Adrian Nastase a propus reanalizarea candidaturii, pe motiv ca functia de primar al Capitalei trebuie tratata cu seriozitate, fiindca e o trambulina spre Cotroceni, au atras mania primarului de la sectorul 5. Sa fie el primar in Bucuresti! Poate asa il invinge pe Basescu!, i-a replicat Vanghelie lui Nastase.
Bataiosul primar de sector a ajuns insa acum in cursa electorala pur si simplu din lipsa de candidati, atata vreme cat Sorin Oprescu, cautand sa evite o noua infrangere in alegeri, s-a multumit sa ramana sef de
campanie, iar seful organizatiei de Bucuresti, Dan Ioan Popescu, a recunoscut ca n-a gasit in Delegatia Permanenta nici un om dispus sa munceasca pentru schimbarea imaginii PSD.
Deocamdata, cu toate asigurarile lui Oprescu ca Daniel Vanghele (sic!) a crescut enorm in viata sa culturala, primele sondaje dau un avans considerabil candidatulului din partea Aliantei DA, Adriean Videanu. In afara de Vanghelie, Videanu urmeaza sa se confrunte cu arhitecta Casei Poporului, Anca Petrescu – din partea PRM, cu fostul sef al RADET, Radu Opaina – din partea PUR (partid in care s-a inscris cu trei ore inainte de anuntarea candidaturii) si cu seful CNA, Ralu Filip. Cum nici unul din ei, cu exceptia candidatului PSD, nu are experienta edilitara, este de asteptat ca votul pentru Primaria Capitalei sa fie tot politic, asa cum a fost si vara trecuta.
Leave a Reply