De la Madlenka la Madeleine

„Eu si Madeleine am obtinut succesul peste noapte…, o noapte de douazeci si cinci de ani“, spunea, candva, senatoarea Barbara Mikulski. Aceasta vorba de spirit circumscrie cu exactitate evolutia aparent spectaculoasa a Doamnei Secretar de Stat Madeleine Albright, sugerand, in acelasi timp, eforturile uriase, dar invizibile, pe care le-a facut intreaga viata ca sa ajunga in varful piramidei sociale si profesionale. Ceea ce pare un succes spontan, o lovitura de sansa aidoma unui castig la loto reprezinta, in fapt, rodul unei trudnice evolutii „step by step“, o proba de rezistenta morala si spirituala in cursa printr-o epoca dramatica si printr-un context politic convulsiv. Nascuta in Cehoslovacia, in 1937, si primind la botez numele de Marie Jana, micuta Korbel emigreaza impreuna cu familia, de teama pericolului nazist, in Anglia. Alaturi de tatal ei, diplomat de profesie, zaboveste alaturi de guvernul ceh in exil la Londra, pana la terminarea razboiului.

Se intoarce in Cehoslovacia dupa eliberare, dar pleaca dupa un scurt ragaz la Belgrad, unde Josef, tatal ei, fusese numit ambasador. In 1948, cand comunistii preiau puterea in tara lor natala, membrii familiei Korbel se refugiaza in Statele Unite, unde, in scurt timp, tatal ei devine profesor de relatii internationale la Universitatea din Denver. De-abia aici, prenumele viitoarei politiciene se va transforma din Madlenka in Madeleine. Tanara va urma cursurile unui celebru colegiu de fete, Wellesley, pe care, mai tarziu, il va frecventa si Hillary Clinton. Obtine cetatenia americana in 1957 si se casatoreste, dupa certuri si reveniri pline de dragoste, cu Joe Albright (mostenitor al unui prosper om de afaceri din Chicago), impreuna cu care va avea trei fiice. Studiile sale stiintifice, participarea dinamica la felurite activitati asociative dar, mai cu seama, interesanta teza de licenta asupra imperiului sovietic o recomanda calduros democratilor, la ale caror campanii electorale va lua parte intre 1972 si 1976.

Ulterior, va lucra pentru senatorul Muskie si va patrunde pentru intaia oara pe „miraculoasa“ usa a Casei Albe, la solicitarea unui consilier al lui Jimmy Carter. Cel de-al doilea panou al carierei sale (si, in acelasi timp, al doilea segment al prezentei carti de memorii) este reprezentat de momentul numirii sale, in 1992, ca ambasador al Statelor Unite la ONU, de catre presedintele Clinton. Singura femeie din „selectul“ Consiliu de Securitate ajunge, gratie acestei posturi privilegiate, sa puna in aplicare jocurile de roluri pe care le preda studentilor sai de la Georgetown, dar si sa faca dovada, pe teren, a abilitatilor sale diplomatice, a inteligentei sale calde dar si a unei energii iesite din comun. Izbanzile – Haiti (1994), reglementarea problemei bosniace, dar si evenimentele tragice care i-au insotit demersurile diplomatice – Somalia (1993), Rwanda (1994), sunt, laolalta, episoade care i-au cladit reputatia si au generat increderea de nezdruncinat a presedintelui Clinton in puterile ei. Asa a ajuns Madeleine sa fie numita in functia de secretar de stat (cea dintai femeie in istoria SUA). Cumva peste noapte, dar, intr-adevar, o noapte care a durat 25 de ani.

Tot aici, debuteaza cel mai interesant segment al cartii, care nu este o istorie oficiala a politicii externe a administratiei Clinton, ci viziunea personala, condimentata cu o sumedenie de istorii necunoscute, cu anecdote si comentarii sentimentale, ale unei personalitati de exceptie. Dincolo de momentele oficiale (Kosovo si Orientul Mijlociu) si de perspectivele subiective asupra evenimentelor care au infierbantat scena internationala a acelor ani, stau, sfasietoare, clipele unei revelatii tarzii: originile sale evreiesti si faptul ca trei dintre bunicii ei s-au prapadit in lagarele naziste.  

Madeleine Albright, Doamna Secretar de Stat (Memorii), Editura RAO, Bucuresti, 2004