Atractia surprinzatoare

Girls Aloud sunt un grup pop fabricat dupa reteta Spice Girls, care, dupa regulile logicii, ar fi trebuit sa fi disparut deja pana acum. Cum se face ca au scos al doilea (!) album, care mai e si foarte bun? Reality TV. E la fel ca si cruzimea fata de animale tampe: amuzanta in primele treizeci de secunde, pana in momentul in care, brusc, iti dai seama de ceea ce faci si te intrebi: „La ce ma uit?“

Cel mai inovator reality show al momentului din Marea Britanie adauga o nota de cruzime deosebita formatului de emisiune: un grup de indivizi creduli aflati in cautarea celebritatii si clar situati sub limita inteligentei sunt lasati sa creada ca urmeaza sa fie trimisi in spatiu si filmati in timp ce traiesc pe o statie spatiala. Bineinteles, in realitate, totul nu e decat o inselatorie atent elaborata, iar vedetele emisiunii nu parasesc nici o clipa studioul, dar sunt facute sa para foarte proaste.

Ma tot gandesc la cat de amuzant ar fi sa se faca exact invers si anume sa invite oameni in ceea ce acestia cred ca e un studio de televiziune, dupa care sa fie trimisi in spatiu. Dar divaghez. Formatul reality TV al „Popstars“ o fi el grozav in a determina natiunea sa stea in fata „tembelizorului“, dar este ultimul loc din care te-ai astepta sa apara muzica buna. Sa examinam dovezile: emisiunea romaneasca „Popstars“ a reusit sa produca trupele Bliss si Cocktail.

Nu vom mai auzi de nici una, deoarece nu mai exista. Longevitatea nu o poti asocia cu trupele de staruri pop – acestea binedispun publicul, lanseaza cateva piese si dispar. Drept pentru care faptul ca formatia Girls Aloud, produsul unei emisiuni reality TV din Marea Britanie („Popstars: The Rivals“) si-au lansat nu primul, ci al doilea album in decembrie, numit „Chemistry“, ar trebui sa constituie o oarecare surpriza. La o prima vedere, arata ca o formatie de fete standard: cinci fete atragatoare, care canta un pop dulceag pentru piata preadolescentina. Ati mai vazut asa ceva? Sunt ele cele mai recente imitatoare ale Spice Girls dintr-un lung sir? Probabil ca da. Dar probabil ca nu.

Pentru inceput, cele cinci par sa fie un pic, dar numai un pic, mai amuzante decat carnea de tun obisnuita produsa de fabrica de pop. Cheryl Tweedy castiga clar niste puncte in plus pentru faptul ca a pornit o bataie intr-o toaleta si a fost arestata pentru asta (i-a tras un pumn unui angajat de la toaleta, daca trebuie musai sa stiti). Iar primul lor single, „Sound of the Underground“ a fost atat de bun, incat te facea sa uiti de absurditatea reprezentata de faptul ca o trupa fabricata pretindea sa stie cum suna „underground-ul“.

Cu un refren in stil „surf guitar“ Dick Dale, piesa a ajuns, pe merit, in varful clasamentelor, generand imediat un torent de imitatoare. Mai mult, spre deosebire de alte produse ale reality TV-ului, Girls Aloud au reusit sa treaca de granitele nationale si sa devina celebre in tari care n-au vazut emisiunea care le-a adus faima, cum ar fi Romania. Ajungem astfel la cel mai recent album al lor. Nu numai ca aceste tinere de tip „fata din vecini“ au reusit sa scoata un al doilea LP, o realizare in sine pentru un grup de la care te-ai astepta sa aiba o durata de viata echivalenta cu cea a unui organism unicelular, dar mai este si destul de bun.

Ca si primul lor single, „Chemistry“ este creatia Xenomania, aceeasi echipa de productie care au creat hituri impresionante pentru Sugababes si Rachel Stevens. La fel ca „Sound of the Underground“, albumul este exact genul de amalgam de stiluri muzicale trantite impreuna asa cum ne-am astepta de la cei mai buni croitori din domeniul muzicii pop. 

In 45 de minute de muzica, fetele impun comparatii cu nume cat se poate de diferite, cum ar fi The Small Faces, Giorgio Moroder si pianistul de blues Fats Waller. In ciuda tuturor asteptarilor, Girls Aloud au venit cu un album foarte bun. Desigur, acum mi se permite sa spun asa ceva. Stim cu totii ca a-ti placea muzica pop in aceste timpuri „liberale“ nu e ceva de care sa te rusinezi.

Totul pare sa fi inceput de la Pharrell Williams, producatorul supertalentat care reuseste sa compuna aproape toate hiturile care apar pe MTV. Dupa aparitia lui Pharrell, a devenit credibil sa-ti profesezi iubirea pentru un grup serios ca The Incredible String Band in acelasi timp in care discuti despre ultimul single Britney Spears. Spre deosebire de vremurile intunecate din anii ‘80  muzica pop e un gen care ne poate placea tututor. Iar LP-ul Girls Aloud este cu siguranta menit sa placa.

Traducere de Loredana Fratila-Cristescu