Eu, Spartanii si Magarul lui Buridan

„Daca ar avea maine alegeri, ati vota cu:…“ Chestionarul m-a lovit drept in moalele capului. In mod normal, intrebarea de genul „tu cu cine votezi?“ intra, cel putin in ceea ce ma priveste, in categoria celor de genul „cum te cheama?“  (Alin Fumurescu), „ce serie de buletin ai avut?“ (BE-465050) – intrebari, adica, la care as putea raspunde fara ezitare chiar si in somn.

Turmentat fiind, v-as putea spune cu cine votez, n-as sta sa va-ntreb. Vremurile, insa, nu mai sunt normale, asa ca, de aceasta data, n-am mai fost sigur in ce directie s-o apuc: aidoma magarului lui Buridan, mort de foame, dar incapabil sa aleaga intre doua capite de fan, n-as stii incotro ar merita sa-mi indrept votul potential.

Si-atunci mi-am amintit de Dr. Jekyll – savantul acela de treaba din romanul lui Robert Louis Stevenson, care se transforma peste noapte in Mr. Hide si savarsea, la adapostul intunericului, felurite blestematii. In literatura de specialitate, cazul doctorului Jekyll e folosit ca metafora pentru cazurile de personalitate dedublata. In constiinta populara, intruchipeaza, alaturi de Dracula sau de creatia lui Frankenstein, imaginea monstrului. In ceea ce ma priveste, sunt convins ca, daca dr. Jekyll e monstru, e doar pentru ca nu poate fi nimic altceva decat Mr. Hide. Ce poate fi mai monstrous decat asta? Ce fel de om e asta, in care nu exista decat un „ego“ bun si unul rau – un ego „alb“ si  unul „negru“?

Fiecare avem cate un ego pentru fiecare culoare a spectrului ROGVAIV – si asta mai cu seama atunci cand vine vorba despre intentia de vot. Uite, bunaoara, in cazul meu, ego-ul meu romantic, de la inceputul anilor ‘90, m-ar indemna sa votez cu PPCD sau PNTCD, sau cum i-o mai zice. „Si ce daca n-are nici o sansa?“ – imi sopteste, persuasiv, ego-ul cu pricina.

„La urma urmei, votul nu e neaparat utilitar. Votand cu PPCD, votezi cu un principiu si tragi un semnal de alarma.“ „Mdea“, replica ego-ul meu cinic (iar pentru ca pana si Fericitul Augustin converseaza in „Solilocvii“ cu sine insusi, nu m-am ingrijorat catusi de putin de infiriparea acestui dialog). „Inainte, insa, de a ne inamora de principii, s-ar cuveni sa adunam «unu» si cu «unu» – poate fac doi.“ „Ce vrei sa spui?“ – intreba, foindu-se, ego-ul meu romantic.

„Ciuhandu A Talpes in vizita neoficiala pe 13-15 februarie (nu iunie) la cancelarul Germaniei, Angela Merkel, presedintele Uniunii Crestin-Democrate, fac cat? Il stii doar pe Talpes, fostul director al SIE, fost senator PSD, «omul lui Iliescu», aparatorul pedofilului Treptow – sa mai spun?“ N-a mai fost nevoie. Ego-ul meu romantic a amutit brusc. Profitand de vidul de putere, ego-ul rational si-a incercat, la randu-i, puterile. „Tot liberalii raman solutia!“, a declamat el, undeva intre emisfera dreapta si corpul calos.

„Nu-s populisti, si militeaza deopotriva pentru valorile dreptei – respectul individului si al legii!“ „Ttt-ttt , tot copil ai ramas“, a clatinat iar din cap ego-ul cinic. „Ia de asculta declaratia premierului de saptamana trecuta, care incepe cu «Senatori, nu va temeti!» – de credeai ca maresalul Antonescu le mai ordona inca odata soldatilor sa treaca Prutul! Si continua, conform declaratiilor din presa: «Nu cred ca avem de ce sa NE temem, nu cred ca aveti de ce sa va temeti cu aceste masuri! DNA nu este decat fostul PNA, decat ca este cazat in cadrul Parchetului General. Nu este o schimbare de fond, nu este o schimbare de atributii», i-a asigurat premierul pe senatori. Te-ai linistit?“ Aducandu-si aminte si de Norica Nicolai, ego-ul rational a bagat, rusinat, capul intre umeri.

„Acum ori niciodata, croieste-ti alta soarta!“ – se va fi imbarbatat singur ego-ul meu cenusiu, cel care incearca de fiecare data sa gaseasca o cale de mijloc. „Ce dovada mai buna“ – s-a intrebat el, retoric – „mai poate cineva astepta pentru a vota cu PD-ul? Doar e singurul partid care a adoptat doctrina populara a taranistilor si intransigenta morala la care aspira liberalii!“ – exclama el emfatic. „He-he! Ma facusi sa rad, ca tot n-am mai ras de multisor!“, chicoti, hatru, ego-ul cinic, aducandu-mi aminte de tatal meu. „Parca era vorba aici despre alegerile parlamentare, nu de cele prezidentiale – sau ma-nsel? Astia la teorie stau bine, practica-i omoara! Aminteste-ti doar de toate declaratiile in favoarea interzicerii migratiei politice, de Seculici, de parlamentul unicameral, de Dobre, sau Cocos!“ Ego-ul cenusiu s-a facut una cu materia cenusie si-a amutit si el.

Tocmai cand speram ca solilocviile au incetat, am simtit in creier un bazait enervant – erau ego-urile mai mici, care ma indemnau sa votez ba cu PSD, ba cu PRM, ba cu PNG. Fiind, insa, vorba de niste ego-uri kamikaze, le-am lasat sa se turteasca in liniste de creierul reptilian, fara a mai catadicsi a le lua in seama. Pana si ego-ul meu cinic s-a lasat pagubas. S-a rasucit pe calcaie si a inceput a fluiera a paguba.

Tot memoria, sireaca, m-a pogorat de pe culmile disperarii. „Daca maine ar avea loc alegeri…“ – incepea chestionarul cu pricina. „Daca voi intra in cetatea voastra…“ – si-a inceput si Filip al Macedoniei epistola amenintatoare catre spartani (laconieni). Raspunsul (de unde si numele), laconic, nu s-a lasat asteptat: „Daca“. „Daca“, am scris si eu de-a curmezisul chestionarului si-am inceput a fluiera. A paguba.