Tag: Eu

Trebuie sa existe o legatura misterioasa intre pantofi si succes. Altfel de ce ar fi spus Bette Midler “da-mi perechea potrivita de pantofi si voi cuceri lumea”? Pentru Musette succesul inseamna azi o cifra de afaceri de 12 milioane de euro si un brand romanesc puternic, construit de la zero in doar 5 ani. Impresionant, dar nu suficient. Ambitiile Musette se concentreaza acum asupra pietei italiene, unde se formeaza etaloanele modei mondiale. Cel care ajunge sa ii cunoasca pe Cristina si Roberto Batlan, fondatorii brandului, intelege ca Musette – inainte de a fi o afacere – este o pasiune. “Am construit totul foarte repede, de parca ne alerga cineva din urma”, recunoaste Cristina Batlan. “Am fost mereu guvernati de o atitudine de genul acum ori niciodata pe care poate ca n-am fi avut-o daca ne-am fi apucat de afaceri la 30 de ani.” Iar acesta nu este decat inceputul, fiindca Cristina si Roberto nu intentioneaza sa se opreasca din drum.

Pret vs. valoare
Nimeni nu poate nega ca intre femei si pantofi exista o legatura puternica, o atractie aproape imposibil de stavilit. In cazul Cristinei Batlan insa, aceasta atractie nu s-a manifestat facand-o sa-si umple dressing-ul cu sandale, cizme si stilleto-uri. Fondatoarea Musette a urmarit in principal sa creeze pantoful perfect, cat mai aproape de prototipul italian al elegantei si confortului. Radacinile pasiunii Cristinei Batlan pentru pantofi pornesc din copilarie. “Cand eram mica mama ma ducea mereu la Romexpo la prezentarile de moda Guban, care pe atunci erau ceva incredibil. Cred ca de atunci am inceput sa-mi doresc sa lucrez in moda.” Adepta a zicalei “sunt prea sarac ca sa-mi cumpar lucruri ieftine”, Cristina Batlan recunoaste ca un calapod bun a fost intotdeauna un factor mai important decat pretul in alegerea unei perechi de pantofi. “Am cumparat odata trei perechi din acelasi model, fiindca nu m-am putut abtine. Erau niste balerini decupati la varf si imi aduc aminte ca am cheltuit pe ei 100 de dolari intr-o perioada in care nu-mi prea permiteam.”
Insa, pana sa ajunga manager peste pantofi si genti, Cristina Batlan a mai visat si la alte cariere. “De mica imi doream sa devin medic. Imi place sa ajut oamenii, asa ca probabil de aceea am avut aceasta inclinatie. In liceu am trecut printr-o perioada in care voiam sa fiu inginer silvic. Parintii mei incepusera chiar sa glumeasca, imi spuneau ‘daca asta vrei cu adevarat, spune-ne, ca sa ne facem o gradina, sa ai unde sa exersezi’. Pana la urma am dat la Drept. Era o tendinta generala pe atunci, nu am crezut cu adevarat ca asta imi este vocatia. La un moment dat am inceput chiar sa cred ca imi pierd timpul.” La 18 ani, aflata la un vernisaj de pictura, l-a cunoscut pe Roberto si viata ei s-a schimbat definitiv.

Afaceri la mica publicitate
Pantofii creati de Musette spun povestea a doi tineri de 18 ani care au pornit la drum cu un capital de entuziasm nemarginit si unul financiar de doar 700 de dolari adunati intr-o vara. “Banii cu care am intrat in afaceri fusesera castigati de Roberto in Austria. In timpul facultatii el a lucrat ca ghid pentru turistii de lux care veneau la vanatoare in Romania, iar felul lui de a fi castiga imediat simpatia turistilor. Nu exista turist acompaniat de Roberto care sa se intoarca in Romania si sa nu il ceara din nou ca ghid. In Austria a ajuns la rugamintea unui fost turist, profesor, care avea ca hobby producerea de mobilier. Roberto a lucrat la el doar doua saptamani, timp in care i-a schimbat tehnologia de finisare. Nu stia absolut nimic despre mobila, doar ce ii explicase el, insa a tratat totul ca pe o problema matematica.” Odata capitalul initial adunat, Cristina si Roberto au inceput sa caute oportunitati de a intra in afaceri. “In fiecare dimineata rasfoiam ziarele in cautarea unei idei noi. Stiam ca trebuie sa facem ceva. Era la inceputul anilor ’90 o intreaga nebunie a intermedierilor, de la case la obiecte de arta si se vehiculau comisioane de pana la 10%. In 1992 am zis intr-un final Evrika: tesaturile trebuia sa fie obiectul nostru de activitate. Pe atunci incepusem sa realizam ca magazinele de tesaturi, care erau inainte la fiecare pas, nu vor mai exista, ca tendinta generala se va indrepta spre hainele de-a gata. Pe unde mergeam prin strainatate ne uitam mereu sa vedem cam cate magazine de tesaturi sunt si am cautat sa ne cream cat mai multe relatii cu furnizorii.”
Alegerea comertului cu tesaturi a venit oarecum firesc, avand in vedere pasiunea pentru moda a mamei Cristinei si faptul ca tatal lui Roberto fusese creator de moda la casa Venus. “Era atat de bun, incat isi permitea sa il refuze in acea vreme pe Ceausescu si sa lucreze cu Campeanu sau ambasadorii Frantei si Angliei”, spune Cristina despre socrul sau. In acea vreme, Roberto era student la medicina, dar si-a dat seama la scurt timp dupa intrarea in afaceri ca nu poate fi concomitent si un medic bun, si un intreprinzator de succes. “Ne-am intrebat atunci cu toata seriozitatea: ‘Este ceea ce studiem mai important decat ceea ce construim singuri acum? Nu.’ Asa ca am renuntat amandoi. Am vrut sa ne dedicam unui singur lucru.”

De la Dacia Felix la pantofi
Afacerea cu tesaturile a prins foarte bine, insa pretul platit pentru reusita acesteia era stresul si oboseala continua. “Mergeam la toate targurile de tesaturi cu doua sezoane in avans. Trebuia sa le frecventam pe toate, mai ales ca nou-veniti in domeniu, ca sa culegem informatii anticipat si sa ne formam ochiul pentru tendinte. Insa ce era si mai stresant era faptul ca nu aveam un stoc permanent. Fiindca noi cumparam materialele refuzate de producatori, pe cele care aveau un mic defect, traiam intr-un stres continuu ca intr-o zi nu vom mai gasi marfa pe care sa o putem vinde la un pret sub nivelul pietei. Asa ca trebuia sa sapam mereu, sa fim pe faza.” Au fost si momente grele, ca in orice afacere, elementul de neprevazut care da peste cap oricate masuri de siguranta, si cu toate acestea afacerea a mers inainte. “Pana in 1996 devenisem cei mai mari angrosisti de tesaturi din tara. Insa fara o doza de noroc am fi esuat inainte sa incepem cu adevarat”, isi aminteste Cristina. “La inceputurile afacerii cu tesaturi faceam nenumarate drumuri in strainatate, cumparam marfa, o revindeam aici si profitul il puneam in cont. Contul era deschis la banca Dacia Felix si erau in el vreo 7.000 de dolari. In ajunul falimentului bancii ma pregateam sa plec la Dubai. Acolo este o piata deosebit de bogata, unde se aduna toate tesaturile din tarile arabe. Facusem o cerere de retragere a banilor din cont si cand am ajuns la banca, am vazut nebunia: zeci, poate sute de oameni care se inghesuiau, se certau. Am ajuns cumva la ghiseu si am intrebat-o pe casiera cum poate face platile asa, nu-i este frica sa nu faca cineva un atac de cord in fata ei. Impresionata poate de varsta mea, poate de faptul ca ma vedea in fiecare zi depunand sau scotand bani, mi-a zis sa astept pana la ora 13, fiindca la 12 jumatate se inchid platile si, daca lipseste cineva, imi da mie banii. Am avut un noroc fenomenal atunci, fiindca o singura persoana nu s-a prezentat in acea zi si am reusit sa-mi scot banii. A doua zi s-a anuntat falimentul bancii. Poate ca daca am fi pierdut totul atunci, nu am mai fi avut curajul sa o luam de la capat.”
Si totusi, cum au ajuns de la tesaturi pentru produsele haute-couture la incaltaminte? “Cea mai grea decizie pe care a trebuit sa o iau in calitate de manager al Musette a fost renuntarea la tesaturi in favoarea pantofilor. Chiar daca afacerea mergea foarte bine, stiam ca atat timp cat fortele noastre sunt impartite pe prea multe fronturi, nu vom reusi sa facem ceva cu adevarat deosebit.” Si au ales marochinaria.

Marochinarie pe calapod italian
“Intotdeauna am zis ca primul milion este cel mai greu, apoi banii se fac singuri”, spune Cristina Batlan. Realitatea a fost diferita. “Primul milion de euro l-am facut din afacerea cu tesaturi. Devenisem deja agenti Mirolio si eram cel mai mare furnizor al H&M. Insa pana in 2002 deja voiam mai mult.” Prezentarile de moda ale clientilor i-au facut sa-si dea seama ca au nevoie de un produs propriu care sa le confere identitate. Au ales pantofii italienesti de care Batlan este indragostita si pe care cei doi soti au inceput sa ii importe. Apoi au vrut sa aduca si genti, insa s-au lovit de preturile foarte mari ale gentilor italiene. Asa ca au inceput sa le confectioneze singuri dupa designul Cristinei. “Productia de pantofi era pe atunci doar o idee”, isi aminteste ea. “Italienii cu care vorbeam si ne consultam ne spuneau ca e imposibil sa ii producem noi. Insa nu am renuntat. Am investit 200.000 de euro intr-o micuta fabrica de pantofi si, fiindca nu aveam inca aparatura, ii confectionam manual la inceput. Fata de cei de acum erau groaznici. Desi, in raport cu unii dintre pantofii care sunt in prezent pe piata romaneasca parca tot erau mai buni.” Nota distinctiva a pantofilor Musette a fost intotdeauna calitatea si calapodul italian. “Niciodata nu ne-am gandit sa facem pantofi romanesti. Am vrut sa invatam de la cei mai buni, asa ca, o data la fiecare 2 saptamani, mergeam in Italia pentru a fura cat mai multa meserie de la adevaratii experti. Am preferat sa platim mai mult si sa invatam mai repede decat concurenta. Dupa primul an am angajat doi stilisti romani care ne-au ajutat sa facem designul, insa dupa doar o jumatate de sezon am renuntat la aceasta idee si ne-am intors la italieni. Am cumparat colectia unui italian cu renume – Paulo Mandozzi, designerul casei Debut. El a fost primul nostru designer.”
Dupa ce au lucrat cu mai multi designeri, si-au dat seama ca ceva lipsea inca. Atunci Roberto a aflat intr-o discutie cu muncitorii ca ar exista in Bucuresti un tehnician italian, Ivano, care se ocupa de controlul calitatii pentru firmele italiene din Romania. O analiza sumara efectuata de specialistul italian, care lucrase anterior pentru Sergio Rossi si Fendi, a relevat o serie de greseli in procesul de productie, iar consultanta pe care a acordat-o proprietarilor Musette a ajutat compania sa-si eficientizeze mult operatiunile. “El a fost asul nostru din maneca”, spune Cristina Batlan.

Care Prada?
“Uite, inca una acolo!” In holul hotelului Howard Johnson, creatoarea brandului Musette isi vede peste tot “copiii”. Nimic nu-i face mai multa placere decat sa-si intalneasca pe strada creatiile si spera ca nu peste mult timp sa le vada la fel de des si pe strazile din Milano. Asta fiindca Musette se pregateste de anul trecut sa atace piata italiana high-end de marochinarie. In acest scop, si-au gasit un aliat in brandul italian Franco Giannini. “Anul trecut am cumparat brandul Giannini, foarte cunoscut in Italia, responsabil pentru peste 85% din volumul pietei italiene de pantofi. Relatia noastra cu Franco Giannini e una destul de veche, o perioada am fost unul dintre cei mai mari clienti ai lor si, atunci cand compania avea probleme, am continuat sa ii sustinem cu vanzarile, uneori neprofitabile pentru noi, pentru ca Giannini sa ramana in afaceri. De aceea, Franco Giannini, fondatorul companiei, s-a hotarat anul trecut sa ne vanda noua compania, la un pret de doar 600.000 de euro. Iar tranzactia a fost cu atat mai valoroasa pentru noi, cu cat am cumparat nu doar brandul, ci si know-how-ul lor, pentru ca prin contract Franco Giannini se obliga sa mai lucreze inca 10 ani la Giannini Romania. Iar anul acesta este de o importanta maxima pentru Musette, fiindca vom lansa acest brand in Romania, vom participa la Milano sub eticheta Giannini si vrem sa lansam primul produs pentru femei sub aceasta marca.” Avand in vedere miza mare pusa in joc, Musette a angajat nume importante pentru realizarea designului colectiei din acest sezon. “Pentru colectia de primavara – vara 2007 am lucrat cu o echipa coordonata de Giorgio diStefano, un designer italian renumit, care a lucrat cu Yves Saint Laurent si Sergio Rossi si a fost tehnician de calitate la Dior timp de 7 ani. L-am ales pe el fiindca colectiile lui au un aer frantuzesc prin excelenta, desi provine dintr-o veche familie de dogi venetieni.” In ceea ce priveste linia de genti, Cristina Batlan a supervizat ca de obicei designul dar a apelat si la ajutorul tehnicianului italian Mauro Monetti, care pana anul trecut a lucrat pentru Prada. Asa ca incepand de anul acesta marile nume din marochinaria italiana ca Prada sau Gucci ar putea avea concurenta romaneasca. Asta in conditiile in care Musette a fost pana acum un brand foarte “cuminte”, care nu a tinut prima pagina a ziarelor sau a revistelor si care nu si-a scos in fata fondatorii. Cristina Batlan explica “modestia” Musette spunand ca acest brand trebuia sa convinga singur. “Ne-am concentrat mai mult pe imaginea produsului si apoi pe imaginea noastra ca brand. Pe o piata saraca in branduri exclusiviste noi am investit totul in calitate. Am vrut ca produsul sa ne reprezinte, cu orice sacrificiu, si toate reflectoarele trebuia sa fie pe el; el era vedeta Musette. Am vrut sa ajungem la un moment in care sa putem concura cu orice brand italian de renume. Nu am fost indulgenti cu noi insine si am vrut sa stim care este adevarata noastra valoare. Asa ca am apelat mereu la experti pentru a ne evalua produsul. Acum doua sezoane primisem nota 7 de la tehnicieni celebri din Italia. Acum am ajuns la mijlocul drumului dintre 9 si 10.
Designerii de la Max Mara si Hugo Boss s-au aratat interesati chiar de o colectie anterioara. Asta pentru ca noi nu facem produse de 100 de euro, ci de 500, din punct de vedere al calitatii. Brandul nostru insa nu era suficient de high-end pentru a putea vinde produse de 500 de euro. Vom face asta de acum inainte prin brandul Giannini, care are mai multa notorietate. Folosind calitatea Musette si know-how-ul Giannini, sunt convinsa ca vom obtine un cocktail de succes.” Si vor sti ca au reusit cu adevarat daca Musette va deveni un nume indragit in capitalele internationale ale modei. “Visul nostru este sa ii oferim clientului un produs cu care sa nu-i fie rusine in aeroport in Milano. Acesta este etalonul nostru.”

Noua concurenta
Cristina Batlan nu crede ca un manager bun se poate desparti mult timp de afacerea lui, fiindca orice afacere este ca un copil si trebuie crescuta si supervizata in permanenta. “Eu si Roberto nu ne-am inchis telefoanele niciodata. Nici cand eram insarcinata cu Adi, fiul nostru, nu m-am linistit, ba chiar eram si mai activa ca de obicei. Medicul a facut greseala de a-mi spune ca sarcina nu este o boala fara sa stie cat de agitata eram in mod normal. Asa ca lucram si 12-14 ore pe zi, iar casa era mai mult un hotel, era casa menajerei mai mult decat casa noastra. Daca mai ieseam si cu prietenii dupa serviciu, ajungeam numai dupa 2 noaptea acasa. Afacerea noastra era familia noastra; neavand acasa nici macar un catel sau o pisica, era normal ca Musette sa fie casa noastra. Acum e altceva. Adi a schimbat toate regulile.” Nasterea lui Adi, desi a fost una dificila, a cimentat si mai mult relatia celor doi, demonstrandu-le inca o data ca impreuna pot trece peste orice obstacole.
?In familia Batlan atributiile sunt impartite clar. Cristina se ocupa de design si productie, iar Roberto de finante, insa cand vine vorba de binele afacerii, discuta impreuna despre orice. “Roberto mi-a dat nu o data idei pentru design si uneori mi-a dat incredere intr-un produs in care eu nu mai credeam. Ii cer parerea si in legatura cu proportiile unui pantof, chiar daca el se ocupa de partea financiara. Poate ca un motiv pentru care comunicam si lucram atat de bine impreuna este ca nu avem complexe. Tot ce avem am construit impreuna. Nu are nicio importanta ca am facut eu un lucru sau a facut el. Mi se pare normal ca cel care se pricepe cel mai bine intr-un domeniu sa se ocupe de el, insa acesta nu este un motiv de conflict.”

Business fara tabieturi
Fiecare ban castigat a fost reinvestit de sotii Batlan tot in afacere si asa se face ca prima achizitie cu adevarat importanta pentru cei doi au facut-o la vreo cinci ani dupa intrarea in afaceri. “Cu primii bani pe care i-am folosit pentru noi si nu pentru afacere ne-am luat un apartament, cu 10 ani in urma. Imi aduc aminte ca a fost o perioada superba din viata noastra. Aveam doar un pat si un dulap, iar in bucatarie un fierbator si un prajitor de paine si ni se parea nemaipomenit. Primul nostru set de vesela l-am primit de la angajatii nostri la o aniversare a companiei. Intotdeauna am zis ca cel mai important lucru este sa te muti in casa ta. Ce urmeaza nu mai conteaza. Nu poti avea tabieturi la 20 de ani.”

Pantoful Puzzle
Un pantof normal are in medie 84 de componente si ca sa iasa perfect, sunt necesare mii de probe. Orice componenta poate crea nenumarate probleme ascunse. O geanta poate fi reprodusa intr-o singura zi, daca nu are accesorii exclusive . Insa o pereche de pantofi poate fi reprodusa in cel putin 3 luni de zile.