Fabrica de muzica

Intr-o lume a productiei de masa totul se rezuma la autenticitate. Elita citadina din ziua de azi, spre deosebire de corespondentul sau mai putin stilat din anii ‘80, nu se multumeste cu vinul Blue Nun si cu fondue ca dovada a rafinamentului. Vrea pantofi Adidas Micropacer pentru care plateste o caruta de bani ca sa-i cumpere de pe eBay. Vrea telefoane mobile create de catre studiouri la moda din Tokio specializate in design si produse in editii limitate de doar cateva sute de exemplare. Si mai vrea si muzica facuta de artisti la moda, cum ar fi White Stripes, care isi inregistreaza creatiile cu ajutorul unor echipamente analoage de studio, vechi de aproape jumatate de veac, restaurate cu dragoste de pasionatii de electronica. Ce nu vrea elita sunt „trupele fabricate“, muzica produsa pe banda rulanta pentru turmele de consumatori fara discernamant. 

Aceasta abordare cu ochelari de cal a muzicii fabricate nu e tocmai in regula. Chiar daca majoritatea fanilor nu recunosc acest lucru, imaginea unei trupe atat de autentice ca White Stripes este la fel de riguros controlata de catre cineva, ca si in cazul celor de la Backstreet Boys. Toate trupele sunt fabricate, intr-o oarecare masura. Echipe de purtatori de cuvant, analisti de marketing si moguli din industria muzicala investesc o groaza de bani si timp pentru a transmite imaginea de baza a unei trupe ca White Stripes. Problema apare atunci cand imaginea pe care produsul tau o transmite publicului incepe sa se fisureze. Tocmai aceasta problema de credibilitate afecteaza una dintre cele mai tari trupe noi ale momentului, The Bravery. Afisand un machiaj in stilul New Romantics si freze à la Morrisey, The Bravery au adus o oarecare doza de stralucire obraznica lumii murdare de garage rock and roll, populata de formatii ca The Libertines.

Lumea a inceput chiar sa le zica „Noii Duran Duran“. Cu un sound aflat la intersectia dintre Strokes si New Order, The Bravery au imbinat genul electro propulsat de sintetizator al anilor ‘80 cu indie-ul celor de la Franz Ferdinand. Pare sa fie o abordare de tip identikit (set de instrumente folosite de politie pentru a crea portretul robot al unui infractor din elemente disparate) a modului in care se alcatuieste o trupa, combinand cele mai la moda elemente de pe scena muzicala. Probabil asa si este. De la cei din industria muzicala din New York s-au ales cu porecla de „The Bribery“. Umbla zvonul ca trupa a fost in intregime fabricata de catre casa de discuri, in incercarea de a profita de pe urma succesului inregistrat de cei de la The Killers, care au dat in mod neasteptat lovitura de ambele parti ale Atlanticului. Si, culmea penibilului, vocalistul lor a fost anterior membru al unei trupe Ska, ce purta amuzantul nume de Skabba the Hut, pana in momentul in care stilistii din industria muzicii i-au refacut imaginea in forma curenta. Chiar si The Killers s-au lasat prinsi in conflict, caracterizandu-i pe cei de la The Bravery drept „imitatori oportunisti“. Incep sa aduca oarecum cu un echivalent  indie rock al Take That. S-ar putea ca The Bravery sa se aleaga cu credibilitatea sifonata zdravan, dar chiar conteaza asta pana la urma? Albumul lor de debut, care poarta tot numele de The Bravery, merita ascultat si se pare ca va deveni un soundtrack foarte bun pentru vara. Au cateva piese superbe, chiar daca am putea crede ca li s-a dat ceva mai mult decat o mana de ajutor la compunerea lor decat ne-am fi inchipuit. 

La fel ca eroii povestii de succes de anul trecut, Franz Ferdinand, The Bravery fac muzica pop. A sustine contrariul inseamna sa 

nu-i intelegi rostul. E o muzica democrata, accesibila si creata pentru toata lumea, cu accent pe melodii pe care le poate fredona si bunica, iar fetitele de sapte ani le pot folosi pe post de tonuri de apel. Aceste caracteristici fac muzica pop atat de placuta. Iar faptul ca trupe ca Franz Ferdinand au si avantajul de a fi acceptate drept „cool“ e doar un plus pentru ele. In orice caz, moda trupelor Garage formate din tineri cu fanfaronada newyorkeza si simt britanic al ironiei a devenit complet previzibila. Faptul ca o casa de discuri poate forma o trupa care sa se conformeze modelului de cool Garage rock indica faptul ca scena muzicala a devenit mai conservatoare, prinsa in capcana propriilor sale reguli si conventii acceptate. The Bravery sunt primele semne ale unei posibile stagnari in domeniu. Descoperirea urmatorilor Franz Ferdinand (sau urmatorilor Bloc Party, pentru cei dintre voi care chiar sunteti la curent. „Franz sunt deja depasiti.“) a devenit deja o treaba in care cautatorii de talente s-au implicat total. Iar cautarea lor pare ca-i va duce la dezamagire. Cea mai noua chestie grozava vine mereu din directia din care nu te-astepti. Eu unul prevad o revenire a Happy Hardcore. Pana atunci, The Bravery par sa ofere o alternativa viabila.