Avertisment de la şeful BlackRock, cel mai mare manager de investiţii din lume: Inteligenţa artificială amplifică inegalitatea, iar principalii beneficiari vor fi cei deja bogaţi. Oamenii obişnuiţi îşi pierd încrederea în capitalism

Şeful BlackRock, Larry Fink, a avertizat că inteligenţa artificială riscă să adâncească inegalitatea, concentrând bogăţia în mâinile unui număr restrâns de companii şi investitori care au finanţat dezvoltarea industriei, notează FT.

Fink a folosit scrisoarea sa anuală adresată acţionarilor BlackRock, publicată luni, pentru a avertiza că AI-ul ar putea accentua diferenţele de avere dacă populaţia nu are mijloacele necesare pentru a participa la această evoluţie, subliniind că tot mai mulţi oameni consideră că sistemul capitalist nu funcţionează în beneficiul tuturor.

„Bogăţia uriaşă creată în ultimele generaţii a revenit în mare parte celor care deţineau deja active financiare”, a scris el. „Inteligenţa artificială riscă să repete acest tipar la o scară şi mai mare”.

„Companiile care deţin datele, infrastructura şi capitalul necesar pentru a implementa AI-ul la scară largă sunt poziţionate să beneficieze disproporţionat”, a spus Fink. „Acest lucru nu este neobişnuit şi nu este, în sine, problematic. Liderii pieţei s-au schimbat întotdeauna odată cu progresul tehnologic”.

Comments

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *