Ruptură la vârful securităţii SUA. Şeful antiterorismului demisionează şi acuză un război bazat pe minciuni împotriva Iranului: „Acest ecou a fost folosit pentru a vă induce în eroare să credeţi că Iranul reprezenta o ameninţare iminentă pentru Statele Unite. Aceasta a fost o minciună”

Directorul Centrului Naţional Antiterorism al SUA, Joe Kent, a demisionat din funcţie, invocând opoziţia sa faţă de războiul cu Iranul şi solicitând public preşedintelui Donald Trump să schimbe direcţia politicii externe, scrie BBC.

„Iranul nu a reprezentat o ameninţare iminentă pentru naţiunea noastră şi este clar că am început acest război din cauza presiunii exercitate de Israel şi a puternicului său lobby american.” a declarat Joe Kent, într-o scrisoare publicată pe platforma X.

Demisia lui Kent reprezintă cea mai importantă ieşire publică din interiorul administraţiei americane împotriva operaţiunii militare americano-israeliene în Iran. Casa Albă nu a oferit, până în acest moment, un punct de vedere oficial.

În scrisoarea sa, Kent a arătat că a susţinut anterior politica externă promovată de Donald Trump, însă a criticat direcţia actuală, afirmând că intervenţiile din Orientul Mijlociu au „privat America de vieţile preţioase ale patrioţilor săi şi au erodat prosperitatea naţională”.

Totodată, oficialul a acuzat existenţa unei campanii de dezinformare la nivel înalt: „Acest ecou a fost folosit pentru a vă induce în eroare să credeţi că Iranul reprezenta o ameninţare iminentă pentru Statele Unite. Aceasta a fost o minciună”, a menţionat oficialul american.

În vârstă de 45 de ani, Joe Kent este veteran al forţelor speciale americane şi fost ofiţer paramilitar al Agenţiei Centrale de Informaţii (CIA).

Comments

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *