Consiliul de Administraţie al Electrica a decis revocarea lui Ştefan Alexandru Frangulea din funcţia de director financiar, începând cu data de 26 februarie, fără a fi invocată o cauză concretă.
Frangulea, care a colaborat strâns cu CEO-ul Alexandru Chiriţă pentru creşterea capitalizării companiei şi atragerea de finanţare prin euro-obligaţiuni, îşi încheie astfel mandatul în cadrul grupului. Electrica are în prezent o capitalizare de piaţă de 10,4 miliarde de lei.
Consiliul de Administraţie al companiei este format din Mihai Diaconu, Dragos Valentin Neacsu, Adrian-Florin Lotrean, Ion Cosmin Petrescu, Georgiana Bogasievici, Cristian Mocanu, Mihnea Craciun.
“A existat o diferenţă de opinii privind direcţiile strategice. Mă voi concentra pe viitoarea etapă profesională. Mulţumesc CA-ului şi colegilor din echipa executivă pentru buna colaborare”, spune el pentru ZF.
Leave a Reply