Prim-ministrul danez Mette Frederiksen a declarat că, dacă Donald Trump ar ataca insula Groenlanda, acest lucru ar însemna sfârşitul alianţei NATO, notează Bloomberg.
„Cred că trebuie să-l luăm în serios pe preşedintele american atunci când spune că îşi doreşte Groenlanda”, a spus Frederiksen într-un interviu pentru postul danez TV2.
„Dar voi spune, de asemenea, foarte clar că, dacă SUA aleg să atace militar o altă ţară NATO, atunci totul se opreşte, inclusiv NATO şi, implicit, securitatea care a fost stabilită de la sfârşitul celui de-Al Doilea Război Mondial”.
Oficialii de la Copenhaga au fost alarmaţi de insistenţa preşedintelui SUA de a prelua controlul asupra Groenlandei din motive de securitate, după raidul de la Caracas din acest weekend, în timpul căruia forţele americane l-au arestat pe preşedintele Venezuelei, Nicolas Maduro.
Trump spune de mult timp că SUA trebuie să controleze Groenlanda pentru a-şi asigura propria securitate, însă duminică, vorbind cu reporterii la bordul avionului Air Force One, a stabilit un calendar pentru această chestiune.
„Ne vom ocupa de Groenlanda peste aproximativ două luni”, a spus Trump. „Să vorbim despre Groenlanda în 20 de zile”.
Leave a Reply