ANM anunţă vreme mai caldă până la final de decembrie, cu precipitaţii puţine

Potrivit ANM, în săptămâna 15-22 decembrie, valorile termice vor fi mai ridicate decât cele specifice pentru această săptămână pe întreg teritoriul României, dar cu o abatere termică pozitivă mai accentuată în zonele montane. Regimul pluviometric estimat pentru această perioadă va fi deficitar la nivelul întregii ţări.

În săptămâna 22-29 decembrie, temperaturile medii vor fi uşor mai ridicate decât cele normale pentru acest interval, în toate regiunile. Cantităţile de precipitaţii vor fi deficitare în regiunile vestice şi nord-vestice, iar în rest vor fi apropiate de cele normale pentru această perioadă.

În săptămâna 29 decembrie- 5 ianuarie, temperatura medie a aerului va avea valori apropiate de cele normale pentru acest interval, la nivelul întregii ţări. Regimul pluviometric va fi apropiat de cel normal pentru această perioadă, în cea mai mare parte a teritoriului.

În săptămâna 5-12 ianuarie, mediile valorilor termice vor fi apropiate de cele specifice pentru această săptămână, pe întreg teritoriul României. Cantităţile de precipitaţii se vor situa în general în jurul celor normale pentru acest interval, cu o tendinţă uşor excedentară în regiunile sudice, a precizat ANM.

Comments

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *