Tag: vreme

  • Alertă meteo: vreme rece, ninsori, polei şi vânt, până marţi. Zonele afectate

    Potrivit unei informări meteo transmise duminică, începând de luni de la ora 7.00 până marţi la ora 10.00 apar ninsorile la munte, în nord şi în centru, dar şi depunerile de polei, intensificările vântului şi vremea rece.

    Aria precipitaţiilor va cuprinde regiunile din vestul, nordul şi centrul ţării.

    În Maramureş, Transilvania, nordul Crişanei şi al Moldovei treptat vor predomina ninsorile şi local, mai ales după orele amiezii, se va depune strat de zăpadă. În Banat, în sudul Crişanei şi în centrul şi sudul Moldovei la început va ploua, apoi se vor semnala precipitaţii mixte.

    În cursul nopţii de luni spre marţi (2/3 decembrie) şi în dimineaţa zilei de marţi, precipitaţii slabe sub formă de ploaie, lapoviţă şi trecător ninsoare se vor semnala şi în regiunile sudice. Local vor fi depuneri de polei.

    La munte va ninge şi se va depune strat de zăpadă, mai consistent în Carpaţii Occidentali şi în nordul Orientalilor.

    Vântul va sufla tare la munte, mai ales pe creste, unde rafalele vor depăşi 70…80 km/h, viscolind temporar ninsoarea. Intensificări trecătoare ale vântului vor fi pe spaţii mai mici şi în celelalte zone, cu viteze în general de 45…55 km/h.

    În prima parte a săptămânii, vremea se va menţine rece mai ales dimineaţa şi noaptea, cu precădere în jumătatea de nord a teritoriului.
     
  • Meteorologii anunţă vreme închisă în weekend. Încălzire uşoară, începând de duminică

    Meteorologii anunţă, pentru acest sfârşit de săptămână, vreme închisă în aproape toată ţara, fiind aşteptate ploi în anumite zone. Vremea se va încălzi uşor începând de duminică, iar în Capitală, în ziua alegerilor, vor fi temperaturi maxime de 8-9 grade Celsius.

    Sâmbătă, vremea va fi închisă şi rece în aproape toată ţara, cu condiţii de ploaie în est, sud şi parţial în centrul ţării. De duminică, spun meteorologii, vremea se va încălzi uşor, iar în Capitală vor fi temperaturi maxime de 8-9 grade.

    „Sâmbătă, în sudul, estul şi parţial în centrul ţării, vremea va fi închisă, rece, şi se vor semnala precipitaţii prodominant sub formă de ploaie, iar local, în Muntenia, Oltenia şi Dobrogea, în zona montană, vor fi şi precipitaţii sub formă de lapoviţă şi ninsoare, vor mai fi condiţii de polei. În restul teritoriului temperaturile vor fi apropiate de cele normale, iar cerul va fi variabil. Temepraturile maxime se vor încadra între minus un grad în nordul Moldovei şi 13 grade în zona deluroasă din Banat şi Crişana, iar minimele vor fi cuprisse între minus 2 şi 8 grade Celsius”, a precizat, pentru MEDIAFAX, Mirela Polifronie, meteorolog de serviciu în cadrul Administraţiei Naţionale de Meteorologie.

    Potrivit meteorologului, în zona Capitalei, sâmbătă va fi o vreme închisă şi rece, iar pe parcursul zilei vor fi condiţii de lapoviţă şi vântul va sufla slab şi moderat. Temperatura maximă va fi de 5 grade, iar minima de 3 grade.

    „Duminică, vremea se va încălzi uşor, temperaturile maxime fiind de până la 15 grade în Banat şi Crişana, iar în Moldova 1 grad. În Capitală, vremea se va încălzi uşor, iar maxima va fi de 8-9 grade, cu cer mai mult noros”, a mai precizat Mirela Polifronie.

  • Temperaturi ridicate în toată ţara. În Capitală, cer senin şi maxime de 25 de grade

    Vremea se menţine frumoasă în întreaga ţară, la sfârşit de săptămână, cu temperaturi mai ridicate decât în mod normal, în special în regiunile intracarpatice, unde se vor atinge valori de 28 de grade Celsius, spun meteorologii. În Capitală, va fi cer senin şi maxime de 25 de grade.

    Sâmbătă, vremea va fi predominant frumoasă, iar în orele amiezii se va menţine mai caldă decât în mod normal şi chiar deosebit de caldă în regiunile intracarpatice.

    „Cerul va fi variabil, mai mult senin ziua, dar cu nebulozitate joasă stratiformă sau ceaţă, în primele ore ale intervalului, apoi, cu o probabilitate mai mare în a doua parte a nopţii, în zonele joase de relief, local din est şi sud-est şi izolat din centru şi nord-vest”, a declarat meteorologul de serviciu al ANM pentru MEDIAFAX.

    Sâmbătă, vântul va sufla slab şi moderat, temperaturile maxime fiind cuprinse între 17 şi 28 de grade, iar cele minime, între 5 şi 15 grade, mai coborâte în depresiunile din estul Transilvaniei.

    Duminică, vremea va fi deosebit de caldă în orele amiezii în jumătatea de vest a ţării, în timp ce în restul teritoriului, valorile din timpul zilei se vor situa în continuare peste cele climatologic specifice datei.

    „Cerul va fi mai mult senin, exceptând primele ore ale zilei şi, din nou, cel mai probabil, în a doua parte a nopţii, când va fi nebulozitate joasă stratiformă sau ceaţă, local în est şi sud-est şi pe spaţii mici în centru”, informează meteorologul de serviciu.

    Meteorologii spun că duminică, vântul va sufla slab şi moderat, temperaturile maxime fiind cuprinse între 17 şi 28 de grade, iar cele minime între 5 şi 16 grade, mai coborâte în estul Transilvaniei.

    Pentru zona Capitalei, sâmbătă vremea va fi de asemenea predominant frumoasă, iar în orele amiezii, cu mult mai caldă decât în mod normal.

    „Cer mai mult senin, exceptând primele ore ale zilei şi a doua parte a nopţii, când va fi nebulozitate joasă stratiformă sau ceaţă, vânt în general slab, maxima se va situa în jurul valorii de 24 de grade, temperatura minimă va fi de 9-10 grade”, mai spune meteorologul.

    Duminică, în Capitală, în continuare ne vom bucura de vreme predominant frumoasă, iar în orele amiezii, cu mult mai caldă decât în mod normal pentru data la care ne aflăm. Cerul va fi senin, vântul slab, iar temperaturile maxime se vor situa între 24 şi 25 grade.

    La munte, vremea la sfârşit de săptămână va fi de asemenea frumoasă, fără nori, fără precipitaţii, cu temperaturi mai ridicate decât în mod normal în a doua jumătate a lunii octombrie.

  • ALERTĂ ANM: O masă de aer polar va traversa România. Sunt aşteptate temperaturi negative şi brumă

    „O masă de aer de origine polară va aborda spaţiul georgrafic al ţării noastre, începând de marţi. Totuşi, de luni, vremea se va încălzi în toată ţara. Marţi, vremea se răceşte în jumătatea de Nord a ţării, unde valorile termice diurne se vor situa uşor sub cele normale ale acestei perioade, iar în jumătatea sudică va fi mult mai cald decât în mod obişnuit. Astfel, valorile termice vor fi de la 17 – 18 grade în Maramureş, Nordul Moldovei şi al Transilvaniei, până 32 -33 de grade în sudul Olteniei şi al Munteniei. Pe lângă răcirea din jumătatea de Nord, acolo va şi ploua, marţi”, a declarat, duminică, pentru MEDIAFAX, Constanţa Vâlciu, meteorolog de serviciu în cadrul Administraţiei Naţionale de Meteorologie (ANM).

    Potrivit sursei citate, de miercuri se răceşte şi în jumătatea de Sud, şi se ajunge la temperaturi de 26 de grade, de la 32, iar pe partea de Nord vor fi 16 grade, în scădere de la 18 grade.

    Miercuri spre joi, cu precădere joi dimineaţa, în depresiunile intramontate vor fi temperaturi sub zero grade şi brumă.

    „De vineri, vremea intră într-o uşoară ameliorare, cu dimineţi răcoroase, dar zilele vor fi plăcute”, mai spune meteorologul.

  • Primele cinci cele mai calde veri din ultima jumătate de mileniu s-au înregistrat în ultimii 15 ani

    Cele mai grave urmări ale unui val de căldură s-au înregistrat în 2003, când creşterile de temperatură au lăsat în urmă nu mai puţin de 70.000 de morţi. Doar în Rusia, în 2010, 56.000 de persoane au murit din cauza căldurii.

    În primele zile de vară din acest an temperaturile au urcat la valori care au depăşit 37 de grade Celsius în zone din Franţa, Germania, Polonia şi Spania, iar zilele care urmează se anunţă şi mai fierbinţi. În 2018, temperaturile record au provocat 700 de morţi în Suedia şi 250, în Danemarca, arată cei de la National Geographic.

    ”Topirea calotei arctice amplifică fenomenul de încălzire în zonele nordice ale Planetei şi acest lucru afectează circulaţia curenţilor de aer”, arată Dim Coumou de la Vrije Universiteit Amsterdam. Curenţii de aer sunt determinaţi de diferenţele de temperatură dintre aerul rece arctic şi cel cald de la tropice. Creşterea temperaturilor polare, ultima iarnă înregistrând cel mai mic nivel al calotei polare, reduce diferenţele de temperatură şi încetineşte circulaţia curenţilor. Fenomenele meteorologice sunt afectate, fie că e vorba de valul de căldură sau ploi torenţiale.

    Iar temperatura din Europa nu este nici măcar pe aproape de valorile pe care acest val de căldură le aduce în Asia, unde s-a ajuns chiar şi la 51 de grade Celsius.

    Valul de căldură afectează într-un număr de zile dublu oraşele europene faţă de zonele rurale pentru că se crează un fenomen de insulă de căldură urbană provocat de asfaltul şi betonul care absorb căldura pe timpul zilei şi o eliberează peste noapte, arată Jürgen Kropp, de la Institutul de Cercetare a Impactului Climatic din Potsdam (Potsdam Institute for Climate Impact Research- PIK). Potrivit specialistului citat de National Geographic, în absenţa unor reduceri majore a emisiilor de carbon, numărul zilelor de caniculă în oraşe se aşteaptă să crească de 10 ori pe parcursul acestui secol.

    Citiţi mai multe pe www.mediafax.ro

  • ALERTĂ METEO: Ploi torenţiale, descărcări electrice, vijelii şi căderi de grindină în toată ţara

    Începând de duminică de la ora 15.00 până miercuri la ora 9.00, în cea mai mare parte a ţării vor fi perioade cu instabilitate atmosferică accentuată ce se va manifesta prin averse cu caracter torenţial, frecvente descărcări electrice, vijelii şi căderi de grindină.

    Cantităţile de apă vor depăşi, în perioade scurte de timp sau prin acumulare, 15 – 25 de litri pe metrul pătrat şi izolat 40 – 60 de litri pe metrul pătrat.

    Astfel de fenomene vor fi mai frecvente şi mai intense în după-amiaza zilei de duminică şi în noaptea de duminică spre luni în majoritatea regiunilor, iar în cursul zilelor de luni şi marţi îndeosebi în sudul, estul şi centrul ţării.

    Citiţi mai multe pe www.mediafax.ro

  • ANM: Vremea se încălzeşte semnificativ în următoarele zile. Se aşteaptă precipitaţii, dar poleiul, doar izolat

    „Temperaturile cresc în următoarea periodă, mai ales în partea sud-estică a ţării, îndeosebi în Dobrogea, unde vom avea temperaturi şi de 14 grade Celsius, în zilele de marţi şi miercuri, deci temperaturi cu 10 grade mai mari faţă de normal. În rest, cresc temperaturile, dar nu aşa de spectaculos ca în Dobrogea. În Bucureşti, luni vor fi cam 3-5 grade, marţi 5-7 grade, iar miercuri 7-9 grade”, a declarat, pentru MEDIAFAX, Mihai Huştiu, meteorolog de serviciu în cadrul Admnistraţiei Naţionale de Meteorologie (ANM).

    Potrivit reprezentantului ANM, de marţi vor fi din nou precipitaţii în toate zonele ţării, însă poleiul se va depune doar izolat.

    Citiţi mai multe pe www.mediafax.ro

  • Vremea se va ÎNCĂLZI în zilele următoare. Regiunea în care temperatura maximă va ajunge la 11 grade Celsius

    „Vremea se va încălzi. Vor fi precipitaţii în nordul şi centrul ţării şi izolat în celelalte regiuni. În noaptea de sâmbătă spre duminică, vor fi precipitaţii în sudul şi estul ţării. Precipitaţiile vor fi amestecate. Adică, ploaie, lapoviţă şi ninsoare în Maramureş şi în Transilvania. În estul ţării vor fi în special ploi”, a declarat, pentru MEDIAFAX, meteorologul de serviciu din cadrul Administraţiei Naţionale de Meteorologie (ANM).

    Sâmbătă, la munte, va ninge.

    Citiţi mai multe pe www.mediafax.ro

  • ALERTĂ ANM: Temperaturile încep să scadă. Ninge duminică în Muntenia, vestul Dobrogei şi în Bucureşti/ Cod galben de ceaţă în şase judeţe

    „Mâine (sâmbătă -n.r.) o să avem un ecart de la 0 grade în nordul Moldovei până la 8-9 grade în sud. În schimb în cursul nopţii de sâmbătă spre duminică, dar mai ales pe parcursul zilei de duminică, ne aşteptăm ca aria precipitaţiilor să se extindă pe partea de sud şi sud-est a ţării, mare parte din Oltenia, Muntenia, Dobrogea şi sudul Moldovei. Vor fi precipitaţii predominant sub formă de ninsoare, ceea ce înseamnă că în partea central sudică a Munteniei, poate chiar şi vestul Dobrogei, să se depună un strat de zăpadă în medie între 5 şi 10 centimetri. Iar la Bucureşti un strat de 3-5 centimetri. Deci începe ninsoarea şi în Capitală. Începem să avem cât de cât un decor de iarnă, numai că nu ţine mult. E până duminică seara, pentru că apoi, din nou, precipitaţiile se restrâng”, a declarat, pentru agenţia de presă MEDIAFAX, meteorologul de serviciu al ANM, Mihai Timu.

    În schimb, chiar dacă vor fi uşoare intensificări ale vântului în următoarele zile, nu se anunţă viscol.

    „O să bată puţin şi vântul, dar nu atât de tare la viscol. Sunt viteze între 45-55 km/h, cu uşoare intensificări pe partea de sud şi sud-est. Poate pe litoral să depăşească 60 km/h. Aşa, pentru câteva ore, poate să creeze un aspect de viscol, nu putem spune la 50 km/h, cu ninsoarea care o să fie. Temperaturile încep să mai scadă şi pe partea de sud. Dacă până acum am avut 9-10 grade, duminică vom avea cel mult între 1 şi 4 grade. Vor fi 2-3 grade şi la Bucureşti, deci este o răcire. Nu una dramatică, dar este”, a completat meteorologul.

    Administraţia Naţională de Meteorologie (ANM) a emis, sâmbătă, o informare meteo de viscol şi ninsori moderate cantitativ pentru sudul şi estul Munteniei şi cea mai mare parte a Dobrogei, informarea fiind valabilă de duminică dimineaţă, de la ora 06.00 şi până luni dimineaţă, la ora 04.00.

    Meteorologii avertizează că în sudul şi în estul Munteniei, precum şi în cea mai mare parte a Dobrogei vor fi precipitaţii mai ales sub formă de ninsoare, în general moderate cantitativ (10-15 l/mp).

    Se va depune strat de zăpadă, local mai consistent îndeosebi în judeţele Călăraşi şi Constanţa.

    Vor fi intervale de timp în care ninsoarea va fi asociată cu intensificări ale vântului, cu viteze de 45-55 km/h, astfel încât aceasta va fi viscolită, iar vizibilitatea scăzută.

    Pe litoral rafalele vor depăşi 60-65 km/h, dar precipitaţiile vor fi mixte.

    COD GALBEN de ceaţă în şase judeţe din sudul ţării

    Administraţia Naţională de Meteorologie a emis, sâmbătă dimineaţa, atenţionare cod galben de ceaţă pentru şase judeţe din zona de sud a ţării. Din cauza acestui fenomen, vizibilitatea este scăzută.

    Astfel, sunt sub atenţionare cod galben de ceaţă judeţele Olt, Vâlcea, Dolj, Teleorman, Giurgiu, Călăraşi.

    Atenţionarea este valabilă până la ora 10.

    Din cauza ceţii, vizibilitatea este scăzută local sub 200 de metri şi izolat sub 50 de metri