Creditarea privată a continuat şi în octombrie să îşi încetinească ritmul de creştere, la 7,1%, soldul total ajungând după primele zece luni ale anului la 445 miliarde lei, în condiţiile în care împrumuturile în lei au avansat cu 5,4%, iar cele în valută cu 11,1%, arată datele BNR.
Valoric, soldul creditelor în lei, cu o pondere de 69% în volumul total al creditului neguvernament, a ajuns la 307 milioane lei, iar cel în valută, exprimat în lei, al 138 miliarde lei.
În termeni reali, creditarea privată s-a redus în octombrie faţă de perioada similară din 2024 cu 2,4%, componenta în lei a scăzut cu 4%, iar cea în valută a crescut cu 8,6% în cazul exprimării indicatorului în euro.
Comparativ cu luna septembrie, soldul creditelor a crescut în octombrie cu 0,3%, (-0,2 la sută în termeni reali).
Datele BNR arată că populaţia preferă creditele în lei, care au crescut cu 11,1% an la an, la un total de 189 miliarde lei, în timp ce companiile s-au îndreptat spre credite în valută, care s-au majorat cu 15,3% faţă de octombrie 2024, ajungând la 122 miliarde lei.
În acelaşi timp, împrumuturile în valută luate de populaţie s-au diminuat cu 14%, iar finanţările în lei contractate de companii (societăţi nefinanciare şi instituţii financiare nemonetare) au scăzut cu 2,6%.

Soldul creditului guvernamental acordat de instituţiile de credit a înregistrat o creştere în luna octombrie 2025 de 1% faţă de luna septembrie 2025, până la 260 miliarde lei. În raport cu octombrie 2024, acesta s-a majorat cu 14,2% (4% în termeni reali).
La capitolul depozite ale rezidenţilor clienţi neguvernamentali, acestea au crescut în luna octombrie cu 0,8%faţă de luna anterioară, până la nivelul de 639 miliarde lei, iar faţă de aceeaşi perioadă a anului anterior s-au majorat cu 6,3% (-3,2 la sută în termeni reali).
Depozitele în lei ale rezidenţilor, cu o pondere de 67,9 la sută în totalul depozitelor clienţilor neguvernamentali, s-au majorat cu 2,1% an la an (-7% în termeni reali), în timp ce economiile în valută au urcat cu 16,4% (13,8 la sută, în cazul exprimării indicatorului în euro).

Leave a Reply