Nu voi relata discuţiile pe care le-am avut la Palatul Cotroceni – Bolojan despre magistraţi

Premierul Ilie Bolojan a fost întrebat despre faptul că magistraţii au respins varianta ca pensiile lor să fie 70% din salariul net şi despre criticile legate de flexibilitatea sa.

Bolojan a apărat proiectul şi a explicat că 65% din salariul brut înseamnă, practic, aproape 100% din net, adică peste 90%.

Premierul a subliniat că nu ştie situaţii în lumea normală, în sistemul de pensii contributive, în care o pensie să fie cât ultimul salariu.

„Nu voi relata discuţiile pe care le-am avut în dialogul de la Palatul Cotroceni, dar vă pot spune că, aşa cum s-a afirmat în spaţiu public, 65% din salariu brut, vă rog să calculaţi, se apropie, practic, aproape de 100% din net. Deci peste 90% din net”, a declarat Bolojan.

Premierul a continuat: „Ori cred că nici dumneavoastră şi nu ştiţi situaţii în care, în lumea normală, în lumea de pensiei contributive, o pensie este cât ultimul salariu”.

Bolojan a precizat că în proiect a încercat să respecte toate aspectele care ţin de decizii anterioare ale Curţii Constituţionale, pentru ca legea să fie declarată constituţională.

„Indiferent ce se va întâmpla în zilele următoare, aceasta este o problemă nu a unei persoane, ci este pur şi simplu o problemă care ţine de societatea românească şi de realităţi pe care nu le putem nega”, a conchis premierul.

Comments

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *