Apple a atins marţi pentru prima dată o valoare de piaţă de 4 trilioane de dolari, alăturându-se astfel Microsoft şi Nvidia în rândul companiilor care au depăşit acest prag istoric în 2025, scrie FT.
O creştere de mai puţin de 1% a acţiunilor Apple la deschiderea bursei din New York a fost suficientă pentru a împinge capitalizarea de piaţă a companiei peste 4 trilioane de dolari, făcând din Apple a treia companie listată public care reuşeşte această performanţă.
Producătorul american de cipuri Nvidia a fost prima companie publică care a depăşit pragul de 4 trilioane de dolari, în luna iulie, datorită boomului din domeniul inteligenţei artificiale. În prezent, valoarea sa de piaţă a crescut la 4,7 trilioane de dolari, pe fondul unei reînnoiri a entuziasmului pentru AI pe Wall Street.
La scurt timp după, Microsoft a atins temporar acelaşi nivel, în urma rezultatelor solide din trimestrul al patrulea. Deşi acţiunile companiei au scăzut ulterior, anunţul privind restructurarea corporativă a OpenAI, care evaluează participaţia de 27% a Microsoft la aproximativ 135 miliarde de dolari, a propulsat din nou gigantul tehnologic la un nou record de 4,1 mii de miliarde de dolari.
Preţul acţiunilor Apple a crescut cu 28% în ultimele şase luni, în ciuda temerilor că firma pierdea teren în cursa pentru AI.
Lansarea de succes a noului iPhone a restabilit încrederea investitorilor în gigantul american, după ce cea mai amplă redesenare a smartphone-ului din ultimii ani a determinat un număr mai mare de clienţi fideli să facă upgrade decât anticipaseră analiştii.
Leave a Reply