„Întâlnirea, parte a vizitei oficiale a domnului Cormann în ţara noastră, a confirmat că suntem pe drumul cel bun. Am discutat despre eforturile noastre de a readuce economia pe o traiectorie sustenabilă, prin reformele fiscal-bugetare implementate în ultimele luni şi prin noi obiective de stimulare a creşterii, în perioada urmǎtoare”, potrivit ministrului.
Secretarul general Mathias Cormann a apreciat progresele României şi a arătat că aderarea la OCDE va sprijini implementarea reformelor, asigurând totodată creştere economică şi consolidare fiscală.
Apartenenţa la organizaţie reprezintă nu doar o garanţie a dezvoltării, ci şi o confirmare a competitivităţii economiei româneşti şi un semnal favorabil pentru atragerea investitorilor, precizează Nazare.
Nazare menţionează că „suntem pregătiţi pentru următoarea etapǎ, obţinerea avizului Comitetului Afaceri Fiscale din 29-30 octombrie, la reuniunea grupului FTA MAP Forum, unde vom prezenta progresele României în implementarea recomandărilor prioritare primite din partea OCDE”.
Leave a Reply