Telescopul spaţial Webb a descoperit o nouă lună în jurul planetei Uranus

Telescopul spaţial James Webb a detectat o nouă lună care orbitează Uranus, au anunţat oficialii NASA.

Descoperirea a fost făcută în februarie, cu ajutorul camerei în infraroşu apropiat a telescopului, potrivit AP.

Corpul ceresc, care are aproximativ 10 kilometri lăţime, a trecut neobservat inclusiv în timpul survolului realizat de sonda Voyager 2 în urmă cu aproape 40 de ani, din cauza dimensiunilor reduse şi a luminozităţii slabe.

Noua descoperire ridică la 29 numărul total al sateliţilor cunoscuţi ai planetei Uranus.

Până acum erau identificaţi 28, numiţi după personaje din operele lui William Shakespeare şi Alexander Pope.

Aproximativ jumătate dintre aceştia sunt la fel de mici şi orbitează planeta de la distanţe apropiate.

NASA nu a anunţat încă numele pe care îl va primi cel mai nou satelit al lui Uranus.

Comments

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *