Într-o conferinţă de presă susţinută la Palatul Cotroceni, preşedintele României, Nicuşor Dan, a declarat că „manifestări de acest tip sunt inacceptabile”, referindu-se la acuzaţiile grave aduse profesorului Marius Pieleanu de către mai multe femei, inclusiv o fostă studentă la SNSPA, într-o investigaţie jurnalistică recentă.
„De ce victimele ajung să vorbească la 10-15 ani după fapte? Pentru că nu au avut încredere să meargă la autorităţile statului. Asta e o problemă serioasă a statului român”, a spus şeful statului, subliniind că autorităţile trebuie să dea un semnal clar că astfel de fapte nu sunt tolerate.
El a adăugat că, aşa cum statul trebuie să protejeze victimele violenţei domestice, tot astfel trebuie să acţioneze şi în cazurile de hărţuire sau abuz sexual.
Referindu-se direct la situaţia de la SNSPA, Nicuşor Dan a cerut o anchetă temeinică din partea universităţii, cu respectarea dreptului la apărare. „Cred că trebuie să fie o cercetare temeinică a universităţii şi, bineînţeles, cu respectarea dreptului de apărare al celui învinuit. Dar trebuie o comisie de anchetă şi un rezultat clar al investigaţiei”, a spus preşedintele.
Declaraţiile preşedintelui vin în contextul în care jurnaliştii de la Snoop au documentat mărturiile a trei femei care susţin că Pieleanu le-ar fi agresat în anii ’90 şi 2000.
Ministrul Educaţiei a anunţat deja că SNSPA va analiza informaţiile şi va aplica procedurile legale, în baza unei hotărâri de guvern din 2025 care întăreşte mecanismele de prevenţie şi sancţiune a hărţuirii în mediul universitar.
Potrivit investigaţiei, o atmosferă tensionată persistă în jurul cazului, alimentată şi de legăturile apropiate dintre Marius Pieleanu şi persoane din conducerea administrativă a instituţiei.
Leave a Reply