Pentru unii pericol, pentru altii afacere

Desi dezasamblarea navelor vechi e extrem de daunatoare pentru mediu si sanatatea umana, unele tari vad in ea o oportunitate de afaceri.

Timp de aproape 40 de ani, port-avionul Clemenceau a fost considerat „nava-amiral“ a flotei franceze. Insa cum toate au un sfarsit, nava – scoasa din uz – ar fi trebuit sa parcurga ultima sa calatorie, in urma cu doua saptamani, catre cel mai mare santier naval de dezasamblare al lumii, aflat in portul Alang, din vestul Indiei.

Clemenceau nu a ajuns insa la destinatie, scrie revista Time, deoarece Grecia si Turcia nu si-au dat acordul ca nava, incarcata cu azbest, sa strabata teritoriul lor maritim. In fine, dupa negocieri drastice, francezii i-au convins pe egipteni sa permita trecerea navei prin Canalul Suez. Desi Clemenceau se indreapta acum spre India, nu este insa sigur ca i se va permite acostarea.

Daca raspunsul – asteptat la jumatatea lui februarie – va fi negativ, Clemenceau va deveni un „vas-fantoma“, sortit sa strabata marile, fara a mai putea vreodata acosta in vreun port, scrie revista. Problema demontarii navelor invechite, incarcate de deseuri toxice, nu priveste doar flotele militare, ci si pe cele comerciale. Navele care au asigurat comertul maritim intre tarile europene, inceput in urma cu peste 40 de ani, au imbatranit si tot mai multe trebuie scoase din uz.

In 2004, tonajul navelor date la fier vechi a fost de aproape patru ori mai mare decat in 1990, urmand ca, potrivit estimarilor, pana in 2012 sa creasca in medie cu 20-25%. Desi operatiunea de dezasamblare este extrem de daunatoare pentru mediu si sanatatea umana, unele tari o percep ca pe o oportunitate de afaceri. Bangladesh, China, India, Pakistan si Turcia – cele cinci state responsabile pentru 90% din industria demontarii navelor – incep sa inteleaga insa ca dezavantajele activitatii ar putea fi mai mari decat beneficiile sale.

Siguranta muncitorilor de pe santier este extrem de precara si ideea ca aceste tari sunt vazute ca depozite de deseuri ale statelor dezvoltate nu este imbucuratoare. Nu e de mirare insa ca aceste state accepta in continuare situatia. Cresterea spectaculoasa a economiilor asiatice a facut ca pretul otelului sa sara in aer. Tona de otelul se vinde in India cu 400 de dolari, in timp ce in Europa pretul e de 150 de dolari.