Ilie Bolojan a subliniat că responsabilitatea pentru gestionarea cheltuielilor de personal revine fiecărui manager public, fie că este ministru, secretar de stat, şef de agenţie sau conducător al unei primării.
„Nu există o reţetă unică pentru a ţine cheltuielile sub control şi a le reduce cu o pondere rezonabilă”, a explicat Bolojan.
Acesta a menţionat că managerii vor putea folosi şi în continuare instrumentele actuale, precum limitarea promovărilor, restricţionarea angajărilor şi controlul sporurilor salariale.
„Nu dai toate sporurile la maxim dacă ştii că nu ai bani de salarii până la finalul anului”, a exemplificat oficialul.
În plus, Bolojan a arătat că, dacă nu este posibilă reducerea efectivelor din cauza necesităţii menţinerii personalului, atunci se poate recurge la măsuri temporare pentru păstrarea tuturor angajaţilor până la revenirea la un volum normal de muncă.
Referitor la cine va impune aceste măsuri, el a precizat că fiecare instituţie are libertatea să decidă şi să ia măsurile necesare pentru a se încadra în bugetul alocat, dar cu o răspundere clară pentru cei aflaţi în poziţii de conducere.
Leave a Reply