Europa doreşte să coopereze cu Statele Unite, dar UE este pregătită să răspundă dacă Washingtonul nu îi lasă de ales prin impunerea de tarife pentru oţel şi aluminiu, a declarat duminică cancelarul german Olaf Scholz, scrie Reuters.
Vorbind la deschiderea târgului industrial de la Hanovra, care în acest an are Canada ca ţară parteneră, Scholz a insistat, de asemenea, că Canada este o ţară independentă.
Afirmaţiile vin după ce preşedintele american Donald Trump a vorbit despre anexarea ţării şi s-a referit la aceasta ca la al 51-lea stat american.
„Suntem alături de voi!” a spus Scholz, adăugând: “Canada nu este un stat care aparţine altcuiva. Canada este o naţiune mândră şi independentă”.
Abordând planurile lui Trump de a introduce tarife vamale, Scholz a declarat că răspunsul său la politicile „ţara mea pe primul loc” a fost mai mult comerţ liber, mai multă competitivitate şi mai multă suveranitate tehnologică.
Scholz a susţinut că Europa nu a fost naivă, dar nici slabă, şi a spus că războaiele comerciale afectează toate părţile.
„Aşa că le spun Statelor Unite: Obiectivul Europei rămâne cooperarea. Dar dacă SUA nu ne lasă de ales, cum ar fi tarifele la oţel şi aluminiu, noi, ca UE, vom reacţiona”.
Leave a Reply