Câştigătorii alegerilor parlamentare din Groenlanda, Democraţii, împreună cu alte trei partide au anunţat vineri un acord privind realizarea unei coaliţii guvernamentale, potrivit Reuters. Anunţul a fost făcut cu doar câteva ore înainte de vizita controversată a vicepreşedintelui american JD Vance pe insula arctică pe care preşedintele Donald Trump şi-a exprimat interesul să o facă teritoriu SUA.
Noul guvern majoritar din Groenlanda va fi condus de liderul Democraţilor, Jens-Frederik Nielsen, care a cerut partidelor să lase deoparte neînţelegerile şi să formeze o coaliţie largă pentru a da dovadă de unitate în faţa campaniei Trump de anexare a teritoriului semiautonom danez.
Democraţii care militează pentru obţinerea unei independenţe în timp faţă de Danemarca, au devenit cel mai mare partid, deoarece şi-a triplat reprezentarea în Parlament.
Coaliţia, care acoperă o mare parte din spectrul politic, reprezintă 23 din cele 31 de locuri parlamentare. Partidul Naleraq, un partid radical pro-independenţă, nu va face parte din coaliţie.
Leave a Reply