Comenteaza cu Ana si Ioana: Ai pleca sa muncesti in strainatate ?

Ana sustine munca in Romania

1. Este foarte usor sa te lasi cuprins de mirajul strainatatii,
mai ales acum, cand in Romania nu se intrevede nicio perspectiva
pozitiva. De altfel, motive clare, concrete pentru a convinge pe
cineva sa ramana aici nu sunt. Salariile nu sunt mai mari, taxele
nu sunt mai mici si nici mai putine, oamenii nu sunt mai
civilizati, utilitatile nu costa mai putin, iar cumparaturile nu
sunt mai ieftine. Sunt insa o multime de motive circumstantiale
pentru care poate tocmai acum nu ar fi cel mai bun moment sa
emigram. In primul rand, acela ca si in afara lucrurile merg prost.
Poate nu la fel de prost ca la noi, insa atunci cand sunt probleme,
primii sacrificati sunt imigrantii

2. Da, medicii si inginerii au toate motivele sa plece. Isi fac
meseria si sunt platiti poate chiar de zeci de ori mai bine decat
aici. In rest, sunt mii si zeci de mii de oameni care pleaca pentru
un loc de munca sub calificarea lor si care, atunci cand vor sa se
intoarca in tara, se trezesc ca nu se mai pot integra pe piata
muncii, intrucat experienta ultimilor ani a fost acumulata in
domenii nu ar mai vrea sa lucreze.

3. Am mai putea ramane in Romania si pentru ca, oriunde ne-am
angaja, avem avantajul de a cunoaste piata, de a cunoaste
specificitatile locale, criteriu care de multe ori a facut
departajarea dintre romani si expati, in defavoarea celor din
urma.

4. In urma cu aproape doi ani, vorbeam cu un roman care a lucrat
pe Wall Street. Desi a avut cat timp a stat in SUA o viata plina de
impliniri profesionale, atinut sa sublinieze un lucru foarte
important – povestea imigrantilor care nu se lovesc de xenofobie e
doar in filme. Era suficient ca doar o data sa se simta accentul de
est european pentru ca stigmatul de “intrus” sa ajunga sa te
urmareaca.

Ioana sustine munca peste hotare

1. Primul si poate cel mai convingator argument in favoarea
muncii peste hotare este plata. Este indeobste stiut ca mai orice
tip de slujba, munca, pozitie este mai bine remunerata peste
hotare. O bona primeste intre 800 si 1.000 de euro in Grecia, un
muncitor necalificat are o chenzina saptamanala de cateva sute de
euro in constructii in tari ca Italia sau Spania. E drept ca
locurile de munca s-au imputinat foarte mult peste hotare, dar
acelasi lucru se intampla si in Romania. Un lucru demn de luat in
seama este insa ca pentru cei cu diplome, orizonturile raman
deschise: mai mult de 7.000 de medici au plecat de la inceputul
acestui an din tara si e complet de inteles: in afara faptului ca
sistemul sanitar din Romania se zgaltaie din temelii, in tarile din
Vest un medic poate castiga cateva mii bune de euro lunar. Un
specialist in terapie intensiva si anestezie, care a plecat in
Marea de piata Britanie in luna aprilie a acestui an, castiga nu
mai putin de 40.000 de lire anual. E o diferenta fata de Romania…
In aceeasi situatie se regasesc insa si alti licentiati – mai cu
seama ingineri – pe care alte tari ii asteapta nu numai sa le ofere
slujbe, ci si un trai decent.

2. Traiul decent este un alt aspect important care impinge oamenii
sa caute un loc de munca in afara. Traiul decent inseamna, dincolo
de bani, aproape orice: de la sosele decente, posiblitatea de a
parcurge 100 km pe autostrazi fara carute sau biciclisti si pana la
lipsa unei permanente batai de cap in relatia cu autoritatile (ne
sunt tuturor familiare cozile de la plata impozitelor sau grimasa
acrita a functionarilor de dupa ghiseele de aproape orice fel), sau
pana la faptul ca sistemele sociale sunt atat de bine puse la punct
incat locuitorii nu se tem sa moara cu zile de la o mana rupta sau
pentru ca nu-si gasesc de munca (in cazul in care doresc).

3. Respectul fata de munca este mai mare peste hotare, sunt de
parere peste doua treimi dintre respondentii unui studiu realizat
de compania de cercetare de piata 360insights. Cu alte cuvinte,
indiferent de tipul meseriei prestate – de la cele fara calificare
si mergand pana la cele mai inalte distinctii – atitudinea fata de
cel care presteaza o munca este mai… respectuoasa. Este adevarat,
ca, de regula, in tarile civilizate nu se regaseste acea
incrancenare pe care o vedem cu totii in viata de zi cu zi si care,
implicit, este vizibila in orice latura a vietii. Dar punctele in
plus se numara tot in favoarea muncii peste hotare.
Nu in ultimul rand, trebuie sa ne aducem aminte de milioanele de
“capsunari” care nu numai ca au pus in mod incontestabil umarul la
cresterea economica an dupa an, dar au capatat un simt pragmatic al
economiei de piata. Multi dintre ei s-au intors in tara stiind cum
sa aplice “retete” pe care le-au invatat in strainatate. Un reper
excelent este chiar unul dintre cei mai mari proprietari ai unui
producator de inghetata care a ridicat din temelii, cu cunostintele
capatate in munca peste hotare, o afacere care rivalizeaza acum cu
multinationalele.

Comments

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *