Fost ministru în Guvernul Florin Cîţu, întrebat de ancheta DNA

Întrrebată cum priveşte ancheta DNA privind achiziţia de vaccinuri din pandemie, actualul ministru al Culturii, Raluca Turcan, care a fost ministru al Muncii în Guvernul Florin Cîţu, a spus că nu av comenta situaţia nciiunei persoane care se confruntă cu un demers în justiţie.

„Vă pot spune un lucru pe care l-am spus de fiecare dată când există un demers al justiţiei. Şi anume că justiţia este independentă şi îşi urmează calea. Ca om politic nu pot să fac niciun comentariu pentru că nu este profesionist din partea mea să mă pronunţ cu privire la fondul unei anchete în justiţie. La fel tratez şi situaţia colegului, fostului meu coleg (…), am fost colegi în Guvern (cu Florin Cîţu – n.r.), cum privesc şi situaţia oricărui om care într-un moment sau altul se confuntă cu justiţia”, a spus Raluca Turcan.

Florin Cîţu şi foştii miniştri ai Sănătăţii, Vlad Voiculescu şi Ioana Mihăilă, apar în dosarul DNA privitor la achiziţia de vaccinuri anti-COVID în perioada pandemiei. Cercetările vizează infracţiunile de abuz în serviciu şi complicitate la abuz în serviciu.

Vineri, când a ieşit de la DNA, Vlad Voiculescu a spus că responsabilitatea achiziţionării dozelor de vaccin aparţine fostului premier Florin Cîţu, dar nu lua decizii fără consultarea cu preşedintele Klaus Iohannis.

Comments

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *