Astfel, de duminică dimineaţa până luni, la ora 10.00, deşi valorile termice vor marca o scădere faţă de intervalul precedent, vremea se va menţine călduroasă, cu disconfort termic ridicat, indicele temperatură-umezeală urmând a se situa în jurul pragului critic de 80 de unităţi.
Temperatura maximă se va situa în jurul valorii de 32 de grade, iar cea minimă va fi de 18-20 de grade. Cerul
va fi variabil, iar vântul va sufla slab şi moderat.
DE luni dimineaţa până marţi, la ora 10.00, vremea va deveni caniculară, cu disconfortul termic în creştere şi un indice temperatură-umezeală (ITU) ce va depăşi pragul critic de 80 de unităţi. Cerul va fi mai mult senin, trecător cu unele înnorări după-amiaza. Vântul va sufla slab până la moderat.
Temperatura maximă se va situa în jurul valorii de 36 de grade, iar cea minimă va fi de 18-21 de grade.
Leave a Reply