“Incercam sa-i gasim pe acei 70 de clienti care isi pot permite
o locuinta in acest proiect. Poate ca pretul este mai sus decat
puterea de cumparare a romanilor, dar credem ca este o oferta buna.
Nu este un proiect pentru Prima Casa sau pentru cei care au un
avans de 5.000-7.000 de euro. Ne dorim ca intr-un an sa vindem
toate apartamentele”, a declarat Ion Catutoiu, directorul Real
Time, agentul de vanzare al proiectului.
Obor Towers este amplasat pe strada Avrig din Capitala, in zona
Obor, si a fost finalizat in doua etape – decembrie 2009 si aprilie
2010. Lucrarile au inceput in primavara lui 2008, moment in care
dezvoltatorul avea 25-30 de clienti.
“Am avut o familie care platise 45.000 de euro plus TVA drept
avans si care la a doua plata a decis sa renunte si sa piarda
avansul. Nu am putut intelege asta. Am fost de acord sa mai
asteptam, dar ei au decis sa anuleze contractul”, a declarat, la
randul sau, Hai Solomon, investitorul principal in proiect.
Potrivit acestuia, preturile in proiect au fost reduse in
ultimii doi ani cu aproximativ 20%, pana la o valoare de 1.050 euro
pe metru patrat plus TVA. O garsoniera cu aproximativ 43 de metri
patrati construiti are un pret de pornire de 63.800 de euro plus
TVA, in timp ce apartamentele cu doua camere pornesc de la 80.000
de euro plus TVA. La acest cost se va adauga, in functie de
optiunile cumparatorului, si costul unui loc de parcare: 15.000 de
euro, plus TVA.
Ansamblul Obor Towers a necesitat o investitie totala de 12,5
milioane de euro si a fost dezvoltat de o companie in care Hai
Solomon detine 65% din actiuni, restul fiind detinute de catre
grupul israelian Digal Investment.
In acest moment se afla la vanzare in Bucuresti peste 5.600 de
apartamente noi gata finalizate,
potrivit unei analize realizate de catre BUSINESS Magazin.
Click aici pentru a citi mai multe detalii despre
apartamentele goale din Capitala.
Leave a Reply